Sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 5:38:45
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


CE impune taxe la importurile unor produse din oţel din China şi din Rusia


29 ianuarie 2016

Comisia Europeană (CE) ar putea impune taxe la importurile de produse plate laminate la rece din oţel provenite din China şi Rusia, în timp ce continuă investigaţiile privind acuzaţiilor de dumping aduse producătorilor de oţel din cele două ţări, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Conform surselor, forul comunitar va anunţa în data de 14 februarie taxe temporare de până la 16% pentru China şi de până la 26% pentru Rusia. După finalizarea investigaţiilor, dacă CE ajunge la concluzia că aceste produse sunt vândute la preţuri nejustificat de scăzute, ar putea impune până în 12 august taxe definitive, care se aplică pe o perioadă de cinci ani.

Recent, Comisia Europeană a cerut autorităţilor vamale din ţările membre ca, începând din data de 13 decembrie, să înregistreze importurile de produse plate laminate la rece din oţel.

În mai 2015, Comisia Europeană a demarat o investigaţie asupra importurilor de produse de oţel din China şi Rusia, după o plângere formulată de Asociaţia europeană a producătorilor de oţel, Eurofer.

Eurofer susţine că marja medie de dumping (cu cât este mai mare preţul normal de pe piaţă faţă de preţul la export) este de 28% în cazul producătorilor de oţel din China şi de 15-20% pentru producătorii din Rusia. Asociaţia susţine că procedura de înregistrare este justificată deoarece importatorii sunt conştienţi de politica de dumping iar de la debutul investigaţiei Comisiei în luna mai, importurile au crescut.

Eurofer a anunţat recent că importurile totale de oţel au crescut cu 29% în trimestrul trei din 2015 şi cu 51% în ultimele trei luni ale anului trecut. Aproximativ 60% din oţelul importat în Europa provine din Rusia, China şi Ucraina.

Piaţa chineză se confruntă cu o supraofertă de oţel în condiţiile în care încetinirea celei mai mari economii asiatice a afectat cererea internă de oţel astfel că acesta este vândut pe pieţele mondiale la preţuri de dumping. Experţii susţin că statul chinez, responsabil pentru jumătate din producţia mondială de oţel, se confruntă în prezent cu o supraproducţie de 340 milioane de tone, adică dublu faţă de cantitatea de oţel produsă anual în Uniunea Europeană.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro