Joi, 23 noiembrie 2017 - 3:46:19
EUR
EURO = 4.6551 RON
Moneda euro a crescut
USD
USD = 3.965 RON
Dolarul american a scazut
rss
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Aproximativ 2.500 de cetăţeni străini organizaţi în peste 400 de grupuri de migranţi au fost depistaţi de poliţiştii români de frontieră, de la începutul anului


7 septembrie 2017

Poliţia de Frontieră Română anunţă mai multe măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat, pentru împiedicarea migraţiei ilegale, între care folosirea la capacitate maximă a aparaturii de observare pe timp de zi şi de noapte, suplimentarea mijloacelor tehnice de supraveghere şi suplimentarea personalului. În primele şapte luni ale acestui an, poliţiştii de frontieră au depistat aproximativ 2.800 cetăţeni străini, organizaţi în peste 400 de grupuri de migranţi, care au încercat să treacă ilegal frontiera.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, o analiză în ceea ce priveşte migraţia ilegală indică faptul că în prezent România, comparativ cu frontierele altor state UE, nu s-a confruntat cu un aflux masiv de persoane care încearcă să treacă fraudulos graniţa, dar situaţia este atent monitorizată.

Cu toate că în ultimul an s-au înregistrat mai multe cazuri de trecere ilegala a frontierei, în ansamblu, indicatorii de migraţie ilegală la nivel naţional se înscriu pe aceeaşi dinamică şi sunt mai mici decât cifrele înregistrate la nivel european, mai spune sursa citată.

Astfel, în primele 7 luni ale anului poliţiştii de frontieră au depistat aproximativ 2.800 cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera, din care 1.500 pe sensul de intrare şi 1.300 la ieşirea din ţară. Persoanele depistate de către poliţiştii de frontieră erau organizate în 416 grupuri de migranţi, în care au fost identificaţi 170 de facilitatori.

Intensificarea supravegherii frontierei prin dispozitive care să acopere zonele de responsabilitate, în special zonele de risc identificate la nivelul sectoarelor poliţiei de frontieră, întărirea dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat, folosirea la capacitate maximă a aparaturii de observare pe timp de zi/noapte, suplimentarea mijloacelor tehnice de supraveghere în vederea creşterii capacităţii operative la frontieră - echipamente mobile de supraveghere, echipamente portabile pe principiul termoviziunii, autospeciale de supraveghere pe principiul termoviziunii şi mijloace de mobilitate terestră  şi suplimentarea cu personal din cadrul structurilor operative centrale şi teritoriale, care să acţioneze în mod progresiv în zona de frontieră, se numără printre măsurile anunţate de Poliţia de Fontieră pentru împiedicarea migraţiei ilegale.

De asemenea, efectivele Poliţiei de Frontieră care îşi desfăşoară în mod curent activitatea în zona de frontieră sunt sprijinite de dispozitive comune, formate din poliţişti de frontieră din cadrul inspectoratelor teritoriale şi  jandarmi, care acţionează zilnic în misiuni de supraveghere a frontierei terestre la graniţa cu Serbia.  De asemenea, echipajele de la sol beneficiază de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, care execută misiuni de supraveghere aeriană în zona de competenţă, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, spun reprezentanţii Poliţiei de Frontieră, precizând că măsuri similare de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat au fost dispuse şi la Marea Neagră.

Potrivit sursei citate, pentru gestionarea fenomenului s-a pus accent pe colaborarea cu autorităţile de frontieră din ţările vecine, astfel că la frontiera cu Serbia au început misiunile de patrulare în comun. Poliţia de Frontieră susţine, de asemenea, că este "foarte eficientă" cooperarea cu autorităţile ungare, fiind desfăşurate acţiuni comune de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale şi schimburi de date şi informaţii, pentru depistarea persoanelor care încearcă să treacă ilegal frontiera. De asemenea, la graniţa cu Bulgaria, controlul la frontiera dintre cele două ţări se realizează în comun, fapt pentru care migranţii depistaţi sunt predaţi autorităţilor de frontieră bulgare, în baza documentelor bilaterale de colaborare.

În toate cazurile de migraţie ilegală, poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru infracţiunea de trecere ilegală a frontierei de stat sau tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar călăuzele sunt cercetate pentru trafic de migranţi.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating
(226 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Consultatii medicale de calitate

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Ati fost victima unui accident de circulatie? Noi va ajutam sa obtineti banii cuveniti din asigurarea RCA

Din aceeaşi categorie:










loading...











































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


Clinica medicala Elit Medical din Ploiesti

Stomatologie Pediatrica - Clinica Stomatologica Copii

Cristi Cimpeanu foto

Scoala de Arte Frumoase Ploiesti



Horoscopul zilei

BERBEC TAUR
berbec Astazi ar fi bine sa nu semnati documente oficiale si sa nu luati decizii importante la locul de munca sau in afaceri. Cei din jur ar putea sa nu fie de acord cu toate ideile dumneavoastra. Nu va lasati demoralizat si nu renuntati la planurile de schimbare! Ar fi bine sa acordati mai multa atentie activitatilor casnice. In plan sentimental totul ar trebui sa mearga bine. Partenerul de viata va ajuta sa depasiti mai usor dificultatile cu care va confruntati. taur Inainte de amiaza este posibil sa aveti parte de cateva momente tensionate din cauza controverselor cu un coleg sau cu un partener de afaceri. Aveti sanse sa lamuriti totul destul de usor, daca va pastrati calmul. Ar fi bine sa petreceti seara in familie.
GEMENI RAC
gemeni Este posibil sa fiti dezamagit din cauza anularii unei calatorii in interes profesional. Se pare ca este vorba doar despre o amanare, asa ca nu este cazul sa va indispuneti. Este o zi buna pentru a va ocupa de rezolvarea problemelor financiare ale familiei. Relatiile cu partenerul de viata parcurg o perioada favorabila. rac Este posibil sa apara neintelegeri in relatia cu un coleg de munca ori cu un partener de afaceri. Daca discutati calm si dati dovada de diplomatie, puteti sa ajungeti la o solutie de compromis. Pentru a depasi momentele tensionate de azi este nevoie sa va inarmati cu rabdare. Este recomandat sa vitati discutiile in contradictoriu cu membrii familiei.
LEU FECIOARĂ
leu Partenerul de viata v-ar putea reprosa ca nu acordati suficienta atentie problemelor familiei. Puteti sa detensionati destul de usor atmosfera, dand dovada de tact si intelegere. In a doua parte a zilei este posibil sa constatati ca o afacere la care munciti de mult timp incepe sa dea rezultate. fecioara Este posibil ca persoana iubita sa va inteleaga gresit dorinta de a avea mai multa libertate de miscare. Pentru a evita o cearta, ar fi bine sa lamuriti neintelegerea fara sa va iesiti din fire. Chiar daca sunteti tentat sa petreceti seara impreuna cu prietenii, sfatul eastrolog.ro este sa dedicati familiei timpul liber de azi. Incercati sa pastrati echilibrul in relatiile cu cei dragi!
BALANŢĂ SCORPION
balanta Este o zi buna pentru a face planuri pe termen lung in activitatea profesionala sau in afaceri. Aveti sanse sa gasiti solutii bune pentru a va imbunatati situatia financiara. In a doua parte a zilei s-ar putea sa fiti tentat sa petreceti mai mult timp cu prietenii, ceea ce risca sa provoace discutii aprinse in familie. Astazi este important sa fiti mai atent cu partenerul de viata. scorpion Daca va temperati spiritul critic, astazi puteti avea reusite frumoase in plan profesional. Pentru a pastra armonia in relatiile cu prietenii si cu partenerul de viata, va trebui sa va pastrati calmul si sa fiti cat mai diplomat. Seara este posibil sa va viziteze o ruda mai in varsta care va ofera un cadou surprinzator dar foarte util.
SĂGETĂTOR CAPRICORN
sagetator Aveti tendinta de a fi cam impulsiv si riscati sa ii jigniti pe cei din jur. Va sfatuim sa va pastrati calmul, pentru ca riscati sa va alegeti cu probleme de sanatate. In a doua parte a zilei este posibil sa incasati o suma de bani dintr-o activitate extraprofesionala. Va recomandam sa va sfatuiti cu familia inainte de a decide cum veti cheltui acesti bani, altfel riscati sa se ajunga la cearta. S-ar putea sa fie necesare anumite investitii in locuinta capricorn Azi este posibil sa nu fiti in apele dumneavoastra si sa intampinati dificultati in relatiile cu cei din jur. Este recomandabil sa fiti cat mai prudent in afirmatiile pe care le faceti. Ar fi bine sa nu va implicati in mai multe activitati in acelasi timp, pentru ca exista riscul sa nu duceti niciuna la bun sfarsit. In a doua parte a zilei aveti sanse sa va regasiti buna dispozitie si sa va simtiti bine in mijlocul familiei.
VĂRSĂTOR PEŞTI
varsator In prima parte a zilei este posibil sa obtineti beneficii financiare cu prilejul unei calatorii. S-ar putea sa faceti cunostinta cu o persoana mai in varsta care va propune sa participati intr-o afacere. Eastrolog.ro va sfatuieste sa va bazati pe intuitie si sa nu va grabiti sa dati un raspuns. Cel mai bine ar fi sa va consultati cu partenerul de viata. pesti S-ar putea sa fiti nevoit sa amanati plecarea intr-o calatorie in interes profesional, din cauza unor neintelegeri cu colegii de munca sau cu partenerii de afaceri. Totul se poate lamuri destul de usor, cu conditia sa le explicati calm situatia. In plan sentimental se pare ca parcurgeti o perioada favorabila si relatiile cu partenerul de viata ar trebui sa decurga foarte bine
Sursa: www.eastrolog.ro



ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 23 noiembrie 2017
Autentificare
stiriactuale.ro