Joi, 25 aprilie 2024 - 3:29:37
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Iohannis cere reexaminarea legii privind acordarea împrumutului rambursabil către Republica Moldova


10 noiembrie 2015

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis luni spre reexaminare Parlamentului legea privind acordarea asistenţei financiare rambursabile pentru Republica Moldova, considerând că aceasta nu este oportună deoarece la Chişinău nu există certitudinea continuării procesului de reforme şi respectării angajamentelor pentru implementarea Acordului de asociere cu UE.

„Luând în considerare Declaraţia comună privind instituirea unui parteneriat strategic între România şi Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, semnată la Bucureşti la 27 aprilie 2010, şi având în vedere contextul politic actual din Republica Moldova — survenit ulterior adoptării de către Parlamentul României a legii menţionate—, considerăm că promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău, la 7 octombrie 2015, nu este oportună câtă vreme nu există certitudinea continuării procesului de reforme şi respectării angajamentelor pentru implementarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2014″, se precizează în cererea de reexaminare.

Şeful statului arată în cererea de reexaminare trimisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, că legea vizează ratificarea unui acord de asistenţă financiară rambursabilă în sumă de până la 150 de milioane de euro din disponibilităţile rezultate din procesul de privatizare, înregistrate în soldul contului curent în valută deschis la Banca Naţională a României.

De asemenea, legea prevede că asistenţa financiară rambursabilă este acordată Republicii Moldova pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei de stat, iar împrumutul se acordă în maximum trei tranşe, scadenţa fiecăreia dintre acestea fiind de maximum cinci ani.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 25 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro