În antichitate, teritoriul Moldovei dintre râul Nistru şi Munţii Carpaţi era locuit de daci (regatele lui Burebista şi Decebal). Regiunea sudică moldovenească de la Marea Neagră (la sud de Cahul) a aparţinut Imperiului Roman, partea de nord rămânând, în acest timp, dacilor liberi (supuşi raidurilor triburilor migratoare). Primii creştini daco-romani au avut ca limbă liturgică limba latină, pe toată perioada etnogenezei poporului român din timpul primului mileniu al erei creştine. În ce priveşte slavona şi alfabetul chirilic, ele au fost impuse cu forţa în biserica românilor nord-dunăreni de către ţarii bulgari, în sec IX e.n. Mai apoi, limba slavonă şi alfabetul chirilic au fost folosite, pentru o lungă perioadă de timp, şi în cancelariile domneşti din Ţara Românească şi Moldova.
Situată pe o rută strategică între Asia şi Europa, Moldova a fost deseori prădată sau invadată temporar pe parcursul istoriei antice şi medievale de către diverse populaţii sau popoare migratoare, precum: goţii (germanici), hunii (mongolici), bulgarii asiatici turcofoni (iniţial, apoi slavofoni), ruşii kieveni, maghiarii (ugro-finici), pecenegii şi cumanii (turcofoni) şi tătarii. Odată aceştia trecuţi, asimilaţi sau aşezaţi (în Europa sau/şi Asia), autohtonii moldoveni, vorbitori de limbă română, reuşesc să ridice, în Evul Mediu Mijlociu, între Prut şi Nistru, mai multe cetăţi româneşti: Onutu, Hotin, Soroca, Orhei, Hansca şi Tighina, citate în cronicile cavalerilor teutoni ca fiind cnezate vasale ale Haliciului şi ale Voliniei. Potrivit legendei lui Dragoş Vodă sau a descălecării lui Bogdan Vodă, statul medieval Moldova a apărut prin transferul nobilimii din Maramureşul aflat sub suzeranitatea regatului ungar. În mod asemănător, la sud de Carpaţi, statul Valahia a apărut tot printr-un transfer de nobilime valahă din Transilvania, supusă aceluiaşi regat ungar. Cele două state au avut o istorie comună timp de 500 de ani. Dinastiile domnitoare de la Suceava (mai apoi, Iaşi) şi Târgovişte (apoi Bucureşti) s-au înrudit şi încuscrit de nenumărate ori, în timp ce voievozii s-au luptat, dar s-au şi împăcat. Unii au trecut chiar de pe un tron pe celălalt de mai multe ori. La jumătatea mileniului, cele două ţări au avut de înfruntat aceleaşi pericole: suzeranitatea ungară şi poloneză sau asaltul Imperiului Otoman. De remarcat faptul că instituţiile şi legislaţia celor două ţări erau aproape identice, iar limba vorbită de oameni era aceeaşi.
În Evul Mediu Dezvoltat, odată cu apariţia ţărilor române medievale, Basarabia (al cărei nume, pe latineşte Terra Bassrabum, vine de la familia domnească valahă Basarab, care a domnit în sec.XIII-XIV ) desemna iniţial sudul viitoarei gubernii a Basarabiei, cunoscut şi ca Bugeac), iar partea dintre Prut şI Nistru a Ţării Moldovei constituia jumătatea de răsărit a voievodatului Moldovei. În secolul al XVI-lea, Principatul Moldova a fost obligat să accepte suzeranitatea Imperiului Otoman. Abia ulterior, în secolul XIX, prin Tratatul de la Bucureşti din 1812, Basarabia a intrat (în mod fraudulos faţă de tratatele de drept politic, aflate atunci în vigoare) sub stăpânirea rusească, devenind o gubernie a Imperiului Rus
Dezvoltarea economică a guberniei Basarabia (după deslipirea de statul românesc Moldova), sub administraţia rusească, s-a efectuat în perspectiva unei economii de export de grâne şi vite spre portul Odesa şI, în paralel, cu un intens proces de rusificare a acestei regiuni, cum se proceda în toate zonele de populaţie ne-rusă ocupate din imperiul ţarist rus. De reţinut faptul că, în anul 1817, proporţia românilor moldoveni din Moldova de Răsărit ocupată de ruşi era covârşitoare:86 la sută!. În acest cadru au fost construite căile ferate şi zonele urbane din Chişinău şi Bălţi, care au devenit (demografic) principalele oraşe preponderent ruseşti în mijlocul autohtonilor moldoveni de origine română.
Pentru a îndepărta Rusia de la gurile Dunării, marile puteri europene, prin Tratatul de la Paris din1856, i-au restituit Principatului Moldovei trei judeţe din sudul Basarabiei : Cahul, Bolgrad şi Ismail.
La 24 ianuarie 1859, Principatul Moldovei, prin unirea cu Principatul Ţării Româneşti, sub domnia unică a românului moldovean Alexandru Ioan Cuza, a participat la întemeierea statului naţional român, care cuprindea atunci şi sudul Basarabiei.
Prin Tratatul de la Berlin (1878), marile puteri au obligat România să cedeze Rusiei sudul Basarabiei în schimbul Dobrogei şi a recunoaşterii, de jure, a independenţei României faţă de Imperiul Otoman. Lucrul acesta a adâncit resentimentele româneşti faţă de politica Rusiei în raport cu integritatea României.
După Revoluţia Rusă, în ianuarie 1918, Basarabia şi-a proclamat independenţa sub numele de Republica Democratică Moldovenească, iar la 27 martie 1918 s-a unit cu România.
Ulterior, în iunie 1940, în contextul pactului imperialist germano-sovietic, România a fost forţată să cedeze Basarabia, dar şi Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei (parte din Moldova apuseană), care nu fuseseră niciodată parte din Imperiul rusesc.
La 2 august 1940, Uniunea Sovietică a proclamat, pe teritoriul ocupat al Moldovei de Est, dintre râurile Prut şi Nistru, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, care cuprindea cea mai mare parte a fostei gubernii Basarabia, dar şi un teritoriu din Podolia (actuala Transnistrie) aflat în stânga Nistrului. Totodată, Ţinutul Herţa, Bucovina de Nord şi Bugeacul au fost încorporate abuziv în componenţa RSS Ucraineană.
