Masacrul de la Fântâna Albă (Bucovina de Nord) este supranumit şi Katyn-ul românesc. Este unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria românilor. Măcelul a fost declanşat în momentul în care în jur de 3000 de români au încercat să treacă graniţa sovieto-română trasată ca urmare a ultimatumului din iunie 1940, prin care România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu cu peste 3 milioane de locuitori.Trecuseră doar 10 luni de când România fusese obligată să-i cedeze Uniunii Sovietice teritoriul din nordul Bucovinei. Luaţi prin surprindere, doar 7.000 de români din cele 3 milioane au reuşit să se întoarcă în România. Toţi ceilalţi au fost declaraţi „trădători de ţară”de către autorităţile sovietice, deportaţi în Siberia sau ucisi. Prntre cei care au fost siliţi să cunoască Siberia, timp de două decenii, a fost şi Aneta Nandriş, mama Elenei Nandriş - actualul primar al comunei Mahala.
La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniţei în România. Drept urmare, la 1 aprilie 1941 un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni ş.a.), purtând în faţă un steag alb şi însemne religioase (icoane, prapuri şi cruci din cetină), a format o coloană paşnică de peste 3.000 de persoane, şi s-a îndreptat spre noua graniţă sovieto-română. În poiana Varniţa, la circa 3 km de graniţa românească, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somaţia, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i, iar supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia.După masacru, răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la cele 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropaţi, unii fiind în viaţă încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morţi sau muribunzi. Două zile şi două nopţi s-a mişcat pământul în acele gropi, până toţi şi-au dat duhul.
Câţiva, „mai norocoşi”, au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi, după torturi înfiorătoare, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins var.
Numărul exact al victimelor nu s-a aflat şi probabil nu se va mai afla vreodată. Conform datelor arhivate de autorităţile sovietice, 20 de persoane au fost ucise în încercarea de a trece graniţa, printre care bătrâni, femei şi copii. Conform listelor realizate mai târziu, numărul victimelor din doar şase sate bucovinene era de 44 de persoane (17 din Pătrăuţii-de-Jos, 12 din Trestiana, 5 din Cupca şi 5 din Suceveni, 3 din Pătrăuţii-de-Sus, 2 din Oprişeni). Alte estimări ale martorilor locali dau un număr între 200 şi peste 2000 de victime, ucise direct de mitraliere, altele rănite şi ucise apoi cu lovituri de săbie şi hârleţ sau îngropate de vii.
O relatare a evenimentelor este făcută de către unul din puţinii martori oculari care au supravieţuit, Gheorghe Mihailiuc în cartea sa, „Dincolo de cuvintele rostite”, publicată în 2004, la editura Vivacitas din Hliboca. Mihailiuc descrie ce s-a întâmplat la Fântâna Albă pe 1 aprilie 1941 ca pe un „masacru”, un „genocid”, şi un „măcel”.După masacru, răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropaţi, unii fiind în viaţă încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morţi sau muribunzi. Două zile şi două nopţi s-a mişcat pământul în acele gropi, până toţi şi-au dat duhul.Câţiva supravieţuitori au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi, după torturi înfiorătoare, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins var.
Duminică, 4 februarie 2018, în cimitirul din Mahala, la iniţiativa dnei Elena Nandriş, primarul localităţii, a avut loc comemorarea celor 107 de români ucişi, găsiţi în cele patru gropi comune, ei fiind îngropaţi creştineşte, după datinile străbune. Manifestari de doliu sunt programate şi la impresionantul Monument din piatră, din Fântîna Albă.
Din 2011, la iniţiativa fostului deputat în Parlamentul României, Tudor Panţîru, ziua de 1 Aprilie este Ziua Naţională în memoria românilor-victime ale masacrelor, deportărilor, foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul sovietic în Bucovina, Ţinutul Herţei şi Basarabia.
