
În timpul lucrărilor de renovare a uzinei Bardar, a ieşit la iveală un beci vechi din piatră, care datează din anul 1929 şi a fost construit încă de întreprinzătorul german Müller.
Acest lucru a fost confirmat şi de arheologul austriac Gol Oehra, invitat în Republica Moldova de către Vinăria Bardar pentru a face cercetări. Potrivit specialiştilor, construcţia a fost parţial distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, însă aceasta are valoare istorică şi trebuie să fie conservată. Surprinzător, în interior au fost descoperite 9 butoaie de stejar cu coniac distilat de struguri.
„Sunt nişte galerii, nişte tunele care se intersectează. Au o lungime de aproximativ 100 de metri. Ne rămâne să vedem cum putem conserva aceste vestigii şi să luăm o decizie în sensul protejării acestora. Atât de multă răbdare în a păstra un Divin nu cred că putea avea cineva. Se vede că Müller a vrut să ne lase o comoară şi i-a reuşit de minune”, a declarat Mihai Duca, directorul Vinăriei Bardar.
Între timp, conducerea Vinăriei Bardar vine cu o surpriză pentru toţi cei care vor să deguste coniacul păstrat de peste 8 decenii în butoaiele de stejar. Astfel, primii 40 de doritori, care se vor înregistra, vor putea participa la o degustare de senzaţie care va avea loc în beciul istoric.
„Este un divin vechi, fabricat după tehnologia lui Müller. Şi pentru noi a fost curios să îl degustăm şi să realizăm că gustul lui este unul calitativ şi armonios, că s-a perfecţionat de-a lungul anilor şi a devenit un buchet complex de arome. Motiv pentru care am decis ca acest divin trebuie să rămână întipărit şi în memoria altora”, a menţionat Vitalie Iovu, şeful secţiei de producere. „Doar struguri, stejar şi răbdare”.
Despre Vinăria Bardar
În 1929, întreprinzătorul german Müller a pus bazele Vinăriei Bardar şi a construit o mică distilerie în comuna Bardar. În anii`40, mica distilerie s-a transformat într-o adevărată fabrică de producere a distilatelor şi vinurilor.
În prezent, Vinăria Bardar se află în top 3 producători de divinuri din Republica Moldova. Vinăria Bardar produce Divinuri – distilate de vin învechite de 3 ani, 5 ani, 7 ani, 10 ani, 12 ani, 15 ani, 20 de ani şi 25 de ani. Un alt tip de distilat, de obicei maturat până la 3 ani, se numeşte brandy.
Vinăria Bardar se află în zona Codrilor, o regiune situată la 15 km de Chişinău, care reprezintă inima podgoriilor de struguri albi.
Sursa:unimedia.md