Mult-aşteptatul eveniment din 3 noiembrie 2017 de la Sala Palatului - Bucureşti, „Remember Cenaclul Flacăra - Adrian Păunescu”, a facut ca numerosi oameni din ţară şi chiar din străinătate să umple până la refuz sala, cei peste 4000 de spectatori ocupând şi culoarele (tineri, mai ales), unde au stat ”turceste” pe toată durata evenimentului.
Ca unul dintre cei care a văzut pe viu inceputul de acum 44 de ani, cât şi tragicul sfârşit din 15 iunie 1985, când Flacăra Cenaclului s-a stins dramatic pe stadionul Petrolul din Ploieşti, nu puteam lipsi de la acest Remember. Fiul meu, Decebal - care atunci avea doar 7 ani, martor la acest ultim spectacol - a ţinut să-mi facă bucuria revederii cu o parte din pleiada de mari solişti folk din perioada anilor 70-80, cumpărând trei bilete: pentru mine, Alexandru (fiul meu mai mic) şi prietena lui.
Pentru cei care nu au trăit şi nu au simţit emulaţia sinceră şi entuziasmul stârnite de Cenaclul Flacăra – infiinţat şi condus de marele poet-patriot Adrian Păunescu – le reamintesc faptul că regimul comunist nu accepta astfel de manifestari de exprimare a libertăţii şi demnităţii. Cenaclul Flacăra tocmai asta încerca, prin iluzia de libertate, creeată pragmatic, aceasta să fie o supapă de refulare a nemulţumirii românilor. A fost cea mai perversă manifestare a propagandei comuniste de atunci, posibilă şi datorită Poetului, acceptat de regim.
”Remember Cenaclul Flacăra-Adrian Păunescu” ne-a prilejuit revederea câtorva imagini vii cu Marele Dispărut, urmate de evoluţia unor nume grele ale folk-lui românesc, ”obligate” de Andrei Păunescu – fiul Poetului şi organizator al spectacolului – să cânte LIVE.
Gongul de început a fost la ora 19, dar nu ştiu când s-a terminat, noi plecand spre casă, la Ploieşti, la ora 1,30! Am apucat însă să-i ascultăm pe: Doru Stănculescu, Adrian Ivaniţchi, Sorin Mîngiat, fraţii Chiriac, Dan Chebac, Vali Neamţu, Vasile Mardare, Cezar Zavate, Emeric Imre, Adrian Bezna, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Ştefan Hruşcă, George Nicolescu, Eugen Cristea, Zoia Alecu, Mihaela Popescu, Arpad Domokos, Majay Gyozo, Cătălin Stepa (fiul regretatei Tatiana Stepa), Victor Socaciu, Evandro Rosseti, Magda Puşcaş, Mircea Rusu, alături de actorul Radu Gheorghe, George Stanca ş.a.
Am ascultat cu nostalgie, dar şi cu plăcerea momentului, melodii intrate definitive în patrimoniul muzicii folk: ”Fără petale”, ”Hai, hai”,”Decembre”, ”Oameni de zăpadă”, ”Mielul”,„Rugă pentru părinţi”, „La adio”, „Omul bun şi pomul copt”,„Totuşi iubirea”, „Ordinea de zi”, „La o cană cu vin”, „Jurământ la Putna”, „Tu, Ardeal”, „Dor de Eminescu”, „Iancu la Ţebea”, ”Nebun de alb”, ”Amor cubist”, ”Ninsoarea de adio”, ”Trenul fără naş”…Ne-am amintit doar, fireste, şi de marile desfăşurări electrice de forţă rock sau pop de pe scena Cenaclului (Phoenix, Sfinx, Mondial, Iris, Pro Musica, Holograf, Voltaj, Monolit, Metropol, Incognito, Totuşi…), din anii `70-80.
Pe parcursul spectacolului-maraton, Andrei Păunescu a avut numeroase intervenţii, dintre care spicuim câteva fragmente: ”Există numai genul artei bune şi genul artei proaste! Tata ne-a spus şi în 1 august 2010 (la Năvodari, la ultimul spectacol în care a condus Cenaclul), şi în anii `90, când Cenaclul s-a reluat, o vreme, sub titlul „Totuşi iubirea”, şi în anii din urmă, când spectacolele au fost rare: „Cenaclul Flacăra este unul singur, a început în 17 septembrie 1973 şi înseamnă tot ce s-a întâmplat pe scena pe care a fost Adrian Păunescu”. Cu bune şi rele. Cu încercări reuşite şi încercări ratate. Cu experimente nesemnificative şi cu mari confirmări. Ca orice organism uriaş, care a marcat o epocă şi care creează nevoia să marcheze şi viitoarea epocă.
Formula magică şi imensă „Cenaclul Flacăra” nu s-a aflat şi nu se află în luptă cu nimeni din lumea curată a culturii noastre (folk, rock, poetice), ci în complementaritate. Sigur, nu cu proştii, impostorii, dogmaticii, trădătorii, uneltitorii, impotenţii, ciubucarii, cârtitorii… care vor să iasă la suprafaţă scufundându-i pe alţii sau retezându-le capul celor care vor şi ei să existe, să se exprime.
Nu mă pot supăra nici pe organizatorii de diverse manifestări care, dincolo de faptul că mă plac sau nu ca om de scenă cu chitara în mână (nici eu nu mă plac adesea pe mine însumi, deci îi înţeleg), mă scot din liste la festivaluri şi spectacole, tocmai ca să descurajeze tendinţa care se manifestă tot mai mult, de regrupare a fenomenului sub numele „Remember Cenaclul Flacăra”, sub numele „Păunescu” pe care l-am primit şi pe care încerc să îl onorez, spre deranjul celor care credeau că, plecând Adrian Păunescu, s-a terminat cu acest nume, iar noi vom sta într-un doliu steril, rumegând capodoperele de ieri, acasă, la casetofon. Subliniez termenul „Remember”, care arată luciditatea noastră de a ne revendica, DA!, de la marele „Cenaclu Flacăra” fără a cuteza să spunem că putem organiza „Cenaclul Flacăra”, când creatorul, Adrian Păunescu, nu mai este aici. Spiritul Cenaclului Flacăra este viu, că am învăţat, de mult timp, că patrimoniul acesta trebuie mereu împrospătat cu lucrări şi întâmplări noi, nu doar scos ocazional (cel vechi) de la naftalina magică din sufletul şi din audiotecile noastre sau ale publicului. Cultura se face prin adăugire, nu prin excludere - iată o idee care i-a guvernat viaţa şi activitatea lui Adrian Păunescu şi care ne animă şi pe noi”.
Printre spectatori s-a aflat şi Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu. De asemenea, Andrei Păunescu i-a salutat şi invitat pe scenă pe foştii fotbalişti craioveni Ungureanu, Ţicleanu, Donose, Emil Săndoi, care au intonat, împreună cu Sala, ”Cântec pentru Oltenia”.
