Poliţia turcă a arestat, duminică, 24 de persoane, inclusiv liderii suspectaţi de neglijenţă ai companiei miniere din Soma, în vestul Turciei, unde au murit 301 mineri, potrivit presei locale, relatează AFP.
Echipele de salvare şi-au încheiat activitatea sâmbătă, după ce au descoperit cadavrele ultimelor victime ale catastrofei miniere din Soma, accidentul industrial cu cei mai mulţi morţi din istoria ţării.
Zeci de procurori au fost desemnaţi vineri să ancheteze incendiul şi explozia - care ar fi fost provocate de o defecţiune electrică - în mina privată din Soma. Exploatantul Soma Kömür Isletmeleri, acuzat că a privilegiat rentabilitatea în detrimentul securităţii salariaţilor săi, neagă cu vehemenţă orice neglijenţă.
Directorul general al companiei, Akin Celik, face parte dintre cei cinci suspecţi pe care procurorii i-au trimis în faţa tribunalului, cerând arestarea lor, a anunţat postul privat de televiziune NTV.
"Am lucrat cu toţii din greu. Nu am văzut un astfel de incident în 20 de ani", a declarat Celik.
Un raport de expertiză preliminară a accidentului, obţinut de cotidianul Milliyet, evidenţiază mai multe deficienţe grave privind securitatea, între care lipsa unui detector de monoxid de carbon.
Catastrofa a generat un val de furie în Turcia, nu numai împotriva companiei Soma Kömür Isletmeleri, ci şi a regimului islamo-conservator al lui Erdogan.
Poliţia turcă a arestat 24 de persoane în cazul accidentului minier din Turcia
19 mai 2014
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Falsitatea PSD Câmpina dusă la cote înalte de consilierul Andrei Duran!
-
Accident grav pe Şoseaua Vestului Ploieşti. O persoană încarcerată
-
Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure!
-
Iulian Dumitrescu, candidat oficial pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Ilie Serbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi economişti ai României, a murit
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
Microhidrocentrala din Câmpina, afacerea ilegală care dăinuie de 16 ani de zile. Numele grele din spatele ei
-
Burghelea- miliţianul care umileşte campioanele. VOLO, ia-ţi torţionarul de la CSM!
-
Educatoare de la grădiniţa 47 din Ploieşti ameninţă copiii cu bătaia
Anul - ediţia nr. 3458
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
Autentificare