Marţi, 19 martie 2024 - 10:46:47
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


New York, Paris si Ploieşti... Pricipalele oraşe din lume din sec. al XIX-lea unde s-au ridicat statui închinate...Libertăţii.


20 noiembrie 2020

Povestea Statuii Libertăţii din Ploiesti datează din anul 1881, când  primarul urbei era Constantin C.Grigorescu (1824-1903).

Şugubăţ cum îl stim, Caragiale spunea despre statuie că are bronzul ca spanacul, in timp ce ploiestenii au botezat-o ”Madam Grigorescu”- aluzie la numele primarului.

Statuia, înaltă de 3,5m, a fost realizată la Paris, de către sculptorul L.Quadry, fiind adusă in ţară în anul 1876.

Turnată in bronz galvanizat, statuia – instalată in fosta Piaţă a Unirii – pe atunci piaţa centrală a orasului - o reprezintă pe zeiţa Minerva, ţinând in mâna dreapă o suliţă, iar in cea stângă un pergament, pe care este scris:”Constituţiunea şi legea electorală” – sugestie la libertatea care, uneori, nu poate fi apărată decât prin luptă.

Soclul din marmură albă a fost executat de arh.Toma N.Socolescu

Ulterior, statuia a fost mutată in faţa Palatului administrativ – loc ales şi de către revolutionarii ploiesteni in decembrie 1989 pentru darâmarea regimului comunist al lui Ceausescu si instaurarea in ţară a Democratiei şi Libertătii. In fotografia pe care am realizat-o atunci am surprins-o pe Zeiţă fără suliţă, ea fiind subtilizată, probabil, de către un revolutionar inconstient.

Ultima şi actuala sa  locaţie a fost în Piaţa Eroilor (sensul giratoriu din faţa Catedralei Sf.Ioan Botezatorul şi Primăriei ) – loc vizibil, dar inaccesibil pietonal.

La început, Statuia a fost luminată cu patru leduri, care, intre timp, au dispărut (!?!?), fără ca onor Primăria, condusă de negretatul Adrian Dobre, să remedieze situaţia, ea fiind si acum invizibilă noaptea. Poate acum, noul primar al orasului, Andrei Volosevici, întreprinzător cum îl ştim, să rezolve problema, mai ales că  Statuia se află in imediata apropiere de sediul Primăriei.

De remarcat faptul că o copie in miniatură a Statuii Libertatii din New York  se află in orasul prahovean Boldesti-Scăeni, operă a dlui Cristian Petru Bălan - poet, dramaturg,prozator, editor, publicist, artist plastic, care a lucrat aici o scurtă perioadă de timp, după care s-a stabilit in SUA, înainte de 1989.

Prof.Cr.Petru Bălan, ajuns acum la vârsta de 84 de ani, este membru titular al Uniunii Scriitorilor din România  şi al  Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte.


(In fotografiile anexate este reliefată istoria ilustrată a Statuii Libertăţii din Ploiesti).









 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Hidroprahova

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro