Daniela Moisei, o tânără din Moldova, a fost invitată să ţină un discurs în cadrul Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu sediul la New York, SUA.
Evenimentul a avut loc în urma participării acesteia la concursul de eseuri cu genericul „Many languages, one world” (Multe limbi, o singură lume), organizat de ELS Educational Services, Inc. şi United Nations Academic Impact (UNAI). Concursul a fost organizat cu ocazia aniversării a 70 de ani de la fondarea ONU.
Potrivit tinerei, concursul prevăzut din două etape a presupus iniţial redactarea unui eseu în una dintre cele şase limbi oficiale ale ONU (engleză, franceză, spaniolă, arabă, rusă, chineză), referitor la subiectele Agendei de Dezvoltare Durabilă post-2015 ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. Drept urmare, concurenţii preselectaţi la proba scrisă au susţinut şi proba interviului online cu organizatorii proiectului, pentru a demonstra competenţa lingvistică.
Peste 3.500 de tineri din 130 de ţări au participat la faza iniţială a concursului, iar eseul Danielei, redactat în limba franceză, s-a numărat printre cele 70 învingătoare. „Drept premiu, în perioada 20-26 iulie, am fost întruniţi la Forumul Global pentru Tineret, în cadrul Universităţii Adelphi din New York, unde am cercetat, în şase grupuri lingvistice, subiecte specifice ale Agendei de Dezvoltare Durabilă a ONU. Grupului vorbitorilor de franceză, din care făceam parte, i-a revenit subiectul „Promovarea societăţii paşnice şi incluzive pentru dezvoltare durabilă, accesul la justiţie şi crearea instituţiilor eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile”, spune Daniela Moisei.
Evenimentul a culminat cu oportunitatea unică a fiecărui participant de a ţine un discurs în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite din New York. „Mi-am formulat discursul conform temei ce a revenit grupului de lucru, menţionând importanţa păcii, a statului de drept şi a cooperării internaţionale în procesul de eradicare a sărăciei şi favorizare a creşterii şi dezvoltării economice durabile a unui stat. De asemenea, am venit cu propunerea de a aborda în şcoli subiecte ce ar promova cultura păcii, educaţia incluzivă, astfel contribuind la formarea unui set de valori pentru tânăra generaţie”, a mai adăugat tânăra, care a impresionat asistenţa prin faptul că şi-a ţinut discursul în trei limbi: franceză, engleză şi rusă.
Realizând o retrospectivă a acestui eveniment, Daniela a menţionat că a fost onorată de oportunitatea de a reprezenta Moldova într-un asemenea context şi crede cu fermitate că munca şi perseverenţa pot garanta succesul oricărui tânăr din ţara sa.