Duminică, 29 noiembrie 2020 - 8:59:59
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

"Dragoş Vodă" a împlinit 20 de ani!


15 noiembrie 2015

Corul Popular "Dragoş Vodă" al Societăţii pentru Cultură Românească "Mihai Eminescu" din regiunea Cernăuţi a împlinit 20 de ani de activitate. La spectacolul aniversar al corului condus de Cristina Chirilă, organizat zilele trecute în centrul Cernăuţiului, au fost prezenţi foşti şi actuali membri ai societăţii Mihai Eminescu, soliştii de ieri şi de azi ai corului, preşedinţi de asociaţii culturale, ziarişti şi oameni de cultură din comunitatea românească din Nordul Bucovinei. Membrii Corului Popular "Dragoş Vodă" au oferit în dar publicului cernăuţean o selecţie cu cele mai frumoase cântece corale, patriotice şi populare româneşti, care fac parte din repertoriul colectivului. Ne bucurăm că, prin intermediul dlui Nicolae Hăucă (autorul fotografiei) am putut urmări, imprimat video, filmat de acelasi autor, excepţionalul spectacol coral din Cernăuţi.

Pe parcursul celor două decenii de activitate, corul a fost mereu prezent la manifestarile culturale şi naţionale ale românilor din Nordul Bucovinei, la festivalurile "Florile dalbe" şi "Mărţişor", la sărbătoarea naţională "Limba noastră cea română" sau la Zilele Eminescu. De nenumărate ori, membrii corului "Dragoş Vodă" au luat parte şi la manifestările culturale de la Alba Iulia, precum şi din alte mari centre culturale din România. Peste tot, acasă şi în lume, "Dragoş Vodă" a fost întâmpinat cu aplauze şi cuvinte alese, binemeritate.

Pe lângă gândurile, sincere şi frumoase, ale românilor din Cernăuţi, adresăm şi noi, cei din Ţară şi Republica Moldova, o caldă urare de viaţă lungă reputatului cor “Dragoş Vodă”, cu speranţa că-l vom putea asculta mai des şi dincoace de hotarul blestemat care ne desparte.

 ( sursa: euromedia Bucovina)


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating
(209 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Pro Romania- Forta ta in Parlament

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Clinica Roua

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 27 noiembrie 2020
Autentificare
stiriactuale.ro