La Chişinău şi Hâncesti se află două monumente închinate lui Kotovski, “un erou al poporului nostru”, cum spune majoritatea moldovenilor, şcoliţi şi educaţi pe timpul ocupaţiei sovietice. “Aşa au fost vremurile!”îşi scuză ei necunoaşterea adevărată a istoriei, inclusiv a acestui sinistru personaj.
Reprezentant al intereselor populaţiei băştinaşe sau un bolşevic cu un parcurs mai fericit decât alţii? Pentru a da un răspuns la aceste întrebări, vă supun atenţiei acest interviu cu doctorul în istorie Pavel MORARU, cercetător ştiinţific principal, gr. III, la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, interviu apărut în ziarul Flux, în anul 2008.
- Stimate domnule Moraru, cine a fost în realitate acest Kotovski? Ce ne puteţi spune despre originea şi tinereţea lui?
- Lecturarea biografiei lui (chiar şi a celei oficiale) nu ne duce decât la concluzia că a fost un bandit, un anarhist, legalizat de regimul bolşevic.
S-a născut în anul 1887, în localitatea Hânceşti, în familia unui nobil, de profesie inginer. Mama lui a murit pe când el avea doi ani, iar la 16 ani, subit a decedat şi tatăl său. Familia se descurca cu greu, fiind compusă din cinci copii. Viaţa grea i-a şi format, probabil, un caracter războinic.
Din cauza comportamentului său dificil, a fost exclus din şcoala profesională reală, tatăl său fiind nevoit să-l înscrie la şcoala profesională agrară din Cucuruzeni. După absolvire a lucrat pe proprietatea moşierului Cantacuzino, acolo îndrăgostindu-se de soţia proprietarului. Moşierul a aflat despre această relaţie şi a dispus ca Grigori Kotovski să fie legat şi bătut. Drept răzbunare, Kotovski îl omoară pe moşier, dă foc moşiei şi fuge în pădure. Ura faţă de moşierul asasinat o generalizează asupra tuturor bogătaşilor şi îşi recrutează vreo 15 oameni (aventurieri, puşcăriaşi ş.a.), formând o bandă.
Kotovski, renumit pentru acţiunile sale criminale în toată Basarabia
- Şi care a fost evoluţia de mai departe a bandei?
- În scurt timp, iscusitul şef al bandei devine renumit pentru acţiunile sale criminale în toată Basarabia. Presa timpului prezenta pe larg rezultatele raitelor executate de banda lui Kotovski. Panica a cuprins pătura bogată a societăţii, iar organele de poliţie ţariste au întreprins măsuri pentru a aresta banda criminală, dar fără succes. Mintea ageră şi intuiţia îl ajutau să scape de urmăritori, iar prin exteriorul său şi comportamentul manierat, şi-a cucerit mulţi simpatizanţi. Când apărea în societate, era de nerecunoscut – bine îmbrăcat şi rafinat, fascinant, toţi crezând că au în faţă un aristocrat.
Totuşi, poliţia ţaristă a dat dovadă de inteligenţă şi a reuşit să-l aresteze, întemniţându-l în închisoarea din Chişinău. După ce a evadat de mai multe ori, a fost prins şi trimis în Siberia.
Din Siberia a reuşit să evadeze doar după doi ani, în iarna anului 1913, iar în toamna anului următor a revenit în Basarabia. Un an de zile nimeni nu a ştiut unde se ascunde Kotovski. Dar el, cu un paşaport fals, lucra ca administrator al unei mari moşii. Şi ducea o viaţă dublă: era un bun administrator, dar şi un excelent bandit, reluându-şi raidurile de jaf. A fost arestat din nou la 25 iunie 1916. Reuşise în acest răstimp să execute peste 20 de jafuri de proporţii. De acea dată îl aştepta pedeapsa capitală.
- În ce calitate a fost judecat?
- Procesul asupra lui a avut loc în februarie 1917, la Odesa, fiind judecat ca un simplu criminal, fără ca acţiunile lui să fie considerate acţiuni politice, revoluţionare de expropriere a bogătaşilor. Deci, nu era considerat revoluţionar, ci bandit. Însă Kotovski a declarat în timpul procesului că nu este criminal, dar anarhist, căci toate jafurile le-a executat nu pentru a se îmbogăţi. În fine, judecata l-a condamnat la moarte prin spânzurare.
Până la executarea sentinţei, temporar, a fost deţinut în închisoarea din Odesa. Pentru salvarea simpaticului bandit s-a implicat şi soţia generalului Şcerbakov, şi scriitorul A. Fiodorov.
O evadare în situaţia lui era greu de executat (fiind foarte bine păzit), aşa că la una dintre întrevederile cu A. Fiodorov, l-a rugat pe scriitor să ceară autorităţilor comutarea pedepsei lui prin trimiterea să lupte pe frontul românesc, unde spunea că ar putea opri dezertările soldaţilor ruşi şi unde va putea muri „pentru patrie”.
În urma demersurilor făcute, scriitorul Fiodorov a obţinut de la Guvernul provizoriu rus, amnistierea lui Kotovski; revoluţia din februarie 1917 a anulat pedeapsa capitală, iar în scurt timp s-a decis eliberarea lui.
A mers pe frontul românesc şi a fost decorat cu ordinul Sf. Gheorghe, avansat în grad şi i s-a încredinţat comanda unei unităţi de cazaci, cu care executa incursiuni de recunoaştere în spatele inamicului. A fost ales în prezidiul comitetului militar al Frontului românesc, unde pentru prima oară a auzit de bolşevism. Se considera anarhist, dar bolşevismul i-a venit pe plac, deoarece nu vedea nici o diferenţă între anarhism şi bolşevism.
A trecut de partea bolşevicilor şi a luptat împotriva armatei generalului Şcerbakov (soţia căruia intervenise pentru amnistierea lui). În una dintre primele confruntări a fost făcut prizonier de divizia generalului Drozdovski, dar a reuşit să fugă.
Deghizat în ofiţer albgardist, diacon sau moşier, Kotovski executa jafuri în modul cel mai profesionist
- Ce rol a jucat în evenimentele tumultoase şi controversate care au avut loc în Odesa acelor ani?
- În Odesa era un haos total, o autoritate o schimba pe alta. Odesa trecea când pe mâna ucrainenilor naţionalişti, când a albgardiştilor, când a bolşevicilor. Kotovski nu-şi mai vedea rostul să rămână aici şi s-a decis să plece la Moscova. Acolo nimeni nu l-a ocolit din cauza trecutului său criminal. A primit ordin să plece în Odesa ocupată de albgardişti şi să lupte împotriva lor. Cu paşaport fals a intrat în secret în oraş, unde îl aşteptau activităţile subversive. Dar după trei zile, ziarele deja scriau despre sosirea lui în localitate. Nimeni nu ştia de partea cui el este şi pentru ce a venit la Odesa. Acolo şi-a recrutat vreo 30 de persoane dintre revoluţionari şi criminali şi a format un grup pentru executarea misiunilor primite de la Moscova – asasinarea agenţilor de poliţie, executarea actelor de teroare împotriva contrainformaţiilor albgardiste, jefuirea băncilor şi a persoanelor civile în vederea provocării panicii, a haosului şi a neîncrederii populaţiei în autorităţi. Pentru aceste misiuni el era omul potrivit. Cu aceştia se făcea revoluţia bolşevică.
Bolşevicii îi executau pe toţi prizonierii
Perioada aflării la Odesa este cea mai necunoscută din biografia lui. Dar cert este că aici Kotovski şi-a reluat activităţile banditeşti, acţionând la ordinele conducerii politice de la Moscova. Deghizat în ofiţer albgardist, diacon sau moşier, încontinuu, zi şi noapte, executa jafuri în modul cel mai profesionist.
Liderii lumii interlope din Odesa – Mişka Iaponcik, Dombrovski, Zagari – nu-l priveau cu ochi buni şi nu înţelegeau de ce acest fost nobil le face concurenţă şi le „ia pâinea”. Dar şi Kotovski nu-i agrea. După ce bandele acestora au fost folosite în luptele bolşevicilor cu inamicii politici, Kotovski a propus să fie anihilaţi, folosind o metodă ingenioasă: au fost trimişi în luptă împotriva naţionaliştilor ucraineni ai atamanului Grigoriev, cu promisiunea că întăririle vin din urmă. Însă întăririle nu au mai venit, criminalii fiind măcelăriţi de ucraineni.
În primăvara anului 1919, activitatea lui clandestină la Odesa a luat sfârşit, căci unităţile Armatei Roşii înaintau spre oraş. Grupul lui Kotovski i-a atacat din spate pe albgardiştii care se retrăgeau, provocând panică în rândurile lor. Îmbrăcat în uniformă de colonel ţarist, Kotovski a evacuat cu trei camioane tezaurul băncii de stat din Odesa. Iar a doua zi, la 5 aprilie 1919, Odesa a fost ocupată de bolşevici.
În acele clipe, Odesa a trăit un val nemaipomenit al terorii, executate de bolşevicii ieşiţi din clandestinitate. De o cruzime deosebită a fost Vihman, şeful CeKa din localitate, împuşcat mai târziu de ai săi. Erau executaţi toţi cei care erau făcuţi prizonieri de către bolşevici. Au fost măcelăriţi fără milă mai mulţi soldaţi albgardişti, consideraţi elemente contrarevoluţionare.
- Care a fost parcursul biografic al lui Kotovski după ce şi-a îndeplinit rolul din Odesa?
- După ocuparea Odesei, Kotovski a revenit în cavalerie, conducând brigada a II-a a Diviziei 45 (condusă de Iakir) în luptele cu ucrainenii naţionalişti ai lui Semion Petliura. Apoi a fost trimis să oprească înaintarea unităţilor armatei generalului Iudenici spre Petrograd. Trebuia salvată capitala revoluţiei bolşevice. Petrogradul a fost găsit într-o stare jalnică: era o mare sărăcie, domnea foametea, aşa că soldaţilor lui Kotovski nu le-a fost prea uşor acolo. După respingerea ofensivei generalului Iudenici, brigada a revenit în Ucraina, iar Kotovski a rămas pe loc, fiind internat în spital, deoarece suferea de tifos.
Încă în spital, a primit ordinul de numire în funcţia de comandant al unei brigăzi de cavalerie, pe care trebuia s-o formeze la Ekaterinoslav din rămăşiţele Diviziei 45 şi să intre în luptă contra unităţilor lui Denikin, care înaintau spre sud. La primirea acestui ordin era deja decorat cu ordinul Drapelul roşu.
Sarcina lui Kotovski era deci să organizeze o nouă brigadă şi să recucerească sudul Ucrainei, inclusiv oraşul Odesa, care fusese reluat de albgardişti. Misiunea a fost îndeplinită, iar „tovarăşul Kotovski, pentru actele de eroism de care a dat dovadă în luptele din sectorul Odesa–Ovidiopol”, prin decizia Consiliului revoluţionar, a fost decorat cu al doilea ordin Drapelul roşu.
În vara anului 1920, a luat parte la campania de cucerire a Varşoviei, misiune ce a fost încredinţată armatelor conduse de Tuhacevski. Deoarece era considerat „nobil-anarhist”, nu i s-a dat comanda cavaleriei, în acest post fiind numit Semion Budionâi, Kotovski rămânând cu brigada sa pe planul secund.
Componenţa brigăzii lui Kotovski era extrem de pestriţă – bolşevici, cazaci, albgardişti, dezertori şi prizonieri maghiari, polonezi, cehi şi germani etc. – mercenari în serviciul puterii sovietice. Ei nu se considerau comunişti, ci subordonaţi ai lui Kotovski. În această campanie aveau să se confrunte cu cavaleria poloneză a generalului Kraewski.
Prima lupta a fost dată în raionul Taraşci, lângă Belaia Ţerkovi (Ucraina). Pierderile lui Kotovski au fost extrem de mari, aproape o jumătate din efectiv. Însă polonezii au fost impuşi să se retragă şi Kotovski, împreună cu Budionâi, au mers în urmărirea inamicului spre Lvov. Înaintau cu aproximativ 40 km pe zi. Deseori Kotovski era trimis în spatele frontului pentru hărţuirea adversarului.
Dar, cu toate succesele înregistrate la început, bolşevicii au fost respinşi de polonezi şi puşi pe fugă, retrăgându-se într-o mare debandadă, fără a reuşi „exportul revoluţiei” în Europa. În ultimele bătălii, Kotovski a suferit o contuzie. Şi-a revenit peste vreo lună, dar războiul cu polonezii era deja încheiat.
A continuat să lupte în Ucraina cu unităţile ucrainenilor naţionalişti. Apoi, în mare grabă, a fost trimis în gubernia Tambov, pentru înăbuşirea răscoalei ţărăneşti.
În 1922, când, practic, bolşevicii îşi consolidaseră puterea în Rusia, Kotovski era comandant al Corpului 2 Cavalerie, aflat în raionul Uman, Ucraina. Succesele din războiul civil l-au propulsat în rândul liderilor revoluţiei: era, practic, membru al guvernului de la Moscova, membru al consiliului revoluţionar, membru al comitetelor executive ale Ucrainei şi RASS Moldoveneşti (din 1924). A fost de trei ori cavaler al ordinului Drapelul roşu, deţinător al armei de onoare a revoluţiei.
Kotovski era şi „preşedinte”, şi „legislativ”, şi „curte marţială”
- Cu un aşa parcurs, putem spune sigur că şi-a găsit mulţi duşmani chiar printre ai săi?
- Da. Avea şi mulţi duşmani în conducerea bolşevică. De exemplu, regiunea unde se afla unitatea lui militară era în totalitate sub controlul lui, fiind supranumită Republica Autonomă Kotovia. Acolo Kotovski era şi „preşedinte”, şi „legislativ”, şi „curte marţială”. Iar puterea sovietică nu prea pătrundea acolo, ceea ce nemulţumea conducerea de la Moscova, iar ostaşii lui erau mai mult anarhişti, decât bolşevici. Însăşi Kotovski deseori declara că este anarhist.
Se presupune că moartea lui Kotovski a fost comandată tot de bolşevici
- În ce condiţii a murit?
- La 7 august 1925, ziarul Pravda anunţa despre moartea lui Kotovski, care a survenit în noaptea de 6 august, în raionul sovhozului Cebanka, nu departe de Odesa. Deşi acoperit de mister, se ştia că decesul a avut loc în urma rănirii mortale în piept, dintr-un revolver. După cum s-a stabilit peste puţin timp, cel care a tras în Kotovski era Maiorov, curierul statului major al unităţii lui Kotovski. Nu erau cunoscute cauzele care l-au făcut pe Maiorov să tragă. Aceste cauze rămân necunoscute şi în prezent. Presa timpului a vehiculat mai multe ipoteze: „o discuţie aprinsă între cei doi, care a fost fatală pentru Kotovski”; Maiorov era agent al Siguranţei române ş.a. Oficial însă nimic nu s-a spus.
Se susţine cu multă fermitate că Grigori Kotovski ar fi fost lichidat prin Maiorov de GPU (Gosudarstvenoe Politiceskoe Upravlenie), la ordinul conducerii politice a URSS, din cauză că, fiind anarhist, era o persoană incomodă, capabilă să organizeze o lovitură de stat, adică era periculos siguranţei statului. Despre asta vorbeşte şi condamnarea suferită de Maiorov, care, omorând un „erou naţional”, nu a stat în puşcărie decât vreo trei ani.
- Există ceva dovezi care ar putea arăta că ar fi fost asasinat de Siguranţa română?
- Dovezi documentare că ar fi fost asasinat de agenţii României nu există. Dacă totuşi ar fi fost asasinat de vreun agent de-al Siguranţei, atunci sovieticii neapărat l-ar fi răzbunat, aşa cum au făcut-o în 1940, cu o altă persoană, care îi făcuse mai puţin rău lui Kotovski. Atunci, după anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică (28 iunie 1940), autorităţile de ocupaţie l-au identificat şi arestat pe un fost poliţist ţarist, care a participat la prinderea lui Kotovski în ziua de 25 iunie 1916 şi pe care l-au rănit în timpul unui schimb de focuri. Fostul poliţist a fost „judecat” şi condamnat la moarte, fără a se ţine cont că era în timpul executării misiunii de serviciu. Absurd!
- Mulţumim frumos pentru interviu şi aspectele elucidate.
