Legea falimentului personal s-a născut moartă sau a fost ajutată să moară prematur în timp ce noile prevederi privind clauzele abuzive au toate şansele să iasă serios modificate la presiunile triunghiului FMI-BNR- bănci comerciale.

Două acte normative, unul în stadiul de proiect, altul care ar trebui deja să intre în vigoare de la 1 iulie, zdruncină liniştea bancherilor români parcă mai serios decât lipsa cruntă de clienţi neîndatoraţi. Este vorba despre legea falimentului personal, repusă recent pe tapet de un grup de parlamentari, şi de legea clauzei abuzive care ar urma să capete puteri sporite odată cu apariţia unei  modificări  în Noul Cod de Procedură Civilă.

Bine că există FMI care, se pare, a şi inclus, printre condiţiile impuse pentru a semna un nou acord, uciderea legii falimentului personal. Nu este pentru prima dată, respective lege fiind repudiată de Fond încă de la început adică din 2008 când a fost propusă în Parlament de către senatorul Iulian Urban. Proiectul iniţial a aparţinut avocatului Gheorghe Piperea care astăzi reprezintă clienţii în mai multe procese cu băncile.

Toate ţările civilizate ale lumii, cu sisteme bancare mult mai mari decât al nostru, au o lege a falimentului personal. De la SUA şi Franţa până la Polonia şi Cehia. Ba, mai mult, paradoxal, această lege este recomandată în Ungaria de nimeni altcineva decât FMI.  După două încercări eşuate, legea a fost readusă în discuţie recent, într-o nouă formă. Ideea este mai mult decât decentă în condiţiile în care, dacă s-ar aplica, banca ar avea dreptul să iîi ia aproape tot debitorului cu excepţia eventualelor obiecte care îl ajută să supravieţuiască. Mai mult, debitorul va rămâne cu ştampila “Falit” chiar în cazierul judiciar.   Proiectul vrea modificarea şi completarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, şi a fost iniţiat de patru senatori şi deputaţi ai partidului Forţa Civică (FC) printre care şi fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, şi susţinut de alţi 45 de parlamentari, de la PDL, PP-DD şi un deputat PNL

Proiectul de lege, introduce în legea insolvenţei companiilor şi posibilitatea ca persoanele fizice să se pună sub protecţia tribunalului sau să dea faliment. Textul depus spre aprobare la Senat este destul de scurt şi se bazează, în cea mai mare parte, pe procedura insolvenţei persoanelor juridice, ceea ce poate naşte confuzii prvind derularea procedurii.

Astfel, la fel ca în cazul firmelor, insolvenţa apare şi este recunoscută de instanţă atunci când debitorul nu are suficienţi bani  pentru a acoperi datoriile ajunse la scadenţă. În această situaţie, atât debitorul cât şi creditorii acestuia pot cere insolevenţa în instanţă. În cazul persoanelor fizice, instanţele indicate sunt judecătoria şi la tribunal pentru faza de apel. În cazul care insolvenţa este acceptată, judecătorul-sindic numeşte un administrator judiciar care să se ocupe de caz.

Proiectul de lege nu prevede o procedură diferită pentru persoanele fizice şi menţionează doar ridicarea dreptului de administrare a averii de către debitor, precum şi a dreptului acestuia de a administra o firmă. Pentru persoanele fizice falimentul înseamnă ştergerea datoriilor care nu pot fi acoperite din activele acestuia, în timp ce pentru firme înseamnă şi încetarea existenţei acestora. Şansele ca această lege să treacă sunt minime în condiţiile în care FMI se opune categoric conceptului de faliment al persoanelor fizice în România.