Partidul WikiLeaks a devenit cât se poate de real, pe data de 25 iulie când Julian Assange l-a prezentat în mod oficial şi a anunţat că doreşte să concureze pentru un loc în Senatul Australiei la alegerile care vor avea loc pe data de 14 septembrie.
Acest proiect a luat naştere în perioada în care Assange s-a refugiat la ambasada Ecuadorului de la Londra, pentru a putea evita extrădarea sa în Suedia.
Conform declaraţiilor lui Assange scopul principal al Partidului WikiLeaks va fi acela de a apăra adevărul, astfel încât publicul să fie mereu informat. Mai mult decât atât partidul va promova transparenţă în cadrul structurilor guvernamentale şi va combate implicarea statului în viaţa privată a cetăţenilor, acest lucru reprezentând o aluzie la scandalul în care sunt implicate NASA şi Statele Unite ale Americii în ceea ce priveşte interceptările telefonice.
Partidul are deja câteva mii de membrii printre care se numără şi mai multe personalităţi importante din viaţa publică australiană. În cazul în care Assange va câştiga un loc în Senatul australian şi nu va putea să îşi ocupe locul în Parlament, funcţia sa va fi preluată de scriitorul Leslie Cannold. Conform legislaţiei din Australia în cazul în care un loc rămâne liber în Senat, acesta poate fi ocupat de un alt membru al aceluiaşi partid, în cazul în care Camera Inferioară nu se opune acestui lucru. Partidul WikiLeaks mai are şase candidaţi pentru Senat, numărându-se scriitori, jurnalişti, academicieni dar şi activişti pentru drepturile omului.
Julian Assange nu a mai păşit pe teritorului Australiei din anul 2010, fiind blocat din 2012 în ambasada Ecuadorului din Londra, pentru a încerca să scape de extrădarea în Suedia, aici urmând a fi judecat pentru hărţuire sexuală şi viol. Acesta a declarat că va merge singur în Suedia pentru a lua parte la proces atâta timp cât autorităţile suedeze îi vor oferi garanţii că nu îl vor extrăda în Statele Unite, unde ar fi judecat pentru spionaj şi publicarea de date confidenţiale cu caracter secret.
A luat naştere Partidul WikiLeaks
26 iulie 2013
- Tags:
- academicieni,
- adevarul,
- ambasada,
- assange,
- confidentiale,
- hartuire,
- julian,
- spionaj,
- statele,
- teritorului
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Falsitatea PSD Câmpina dusă la cote înalte de consilierul Andrei Duran!
-
Accident grav pe Şoseaua Vestului Ploieşti. O persoană încarcerată
-
Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure!
-
Iulian Dumitrescu, candidat oficial pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Ilie Serbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi economişti ai României, a murit
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
Microhidrocentrala din Câmpina, afacerea ilegală care dăinuie de 16 ani de zile. Numele grele din spatele ei
-
Burghelea- miliţianul care umileşte campioanele. VOLO, ia-ţi torţionarul de la CSM!
-
Educatoare de la grădiniţa 47 din Ploieşti ameninţă copiii cu bătaia
Anul - ediţia nr. 3458
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
Autentificare