Prima doană a Franţei va fi Brigitte Trogneux, soţia preşedintelui Emmanuel Macron. Are 64 de ani şi este cu 25 de ani mai în vârstă decât Macron.
„Dacă voi fi ales – nu, îmi cer scuze, când vom fi aleşi – ea va fi acolo, cu un rol şi un loc”, a fost declaraţia lui Emmanuel Macron, înainte de alegerile care au avut loc duminică.
În timpul unui discurs din campania electorală, cei doi s-au sărutat, iar Macron a declarat: „Nu o voi ascunde. Este aici, în viaţa mea, întotdeauna a fost. (…) Îi datorez foarte mult pentru că ea a avut o contribuţie importantă la transformarea mea în persoana care sunt astăzi”.
Cei doi s-au întâlnit prima dată atunci când Macron avea doar 15 ani. „La vârsta de 17 ani, Emmanuel mi-a spus: Orice ai face, mă voi căsători cu tine”, a povestit Trogneux, anul trecut, pentru revista Paris Match.
Relaţia a început după ce Macron a jucat în piesele de teatru ale lui Trogneux, atunci când avea doar 18 ani, la o şcoală iezuită privată din Amiens, nordul Franţei.
La acel moment, Brigitte Auziere, căsătorită, cu trei copii, se ocupa de clubul de teatru, iar Macron, un iubitor de literatură care visa să fie romancier, era membru al clubului.
Ulterior, Macron s-a mutat la Paris pentru ultimul an de liceu. La acel moment, a povestit el, s-au sunat unul pe altul tot timpul, petrecând ore întregi la telefon.
„Nu era un adolescent. Avea o relaţie de egalitate cu alţi adulţi”, a povestit ea într-un documentar de televiziune.
În cele din urmă, Brigitte s-a mutat în capitala franceză pentru a fi alături de iubitul său şi a divorţat. Cei doi sunt împreună de atunci, însă căsătoria a avut loc abia în 2007, fără ca Trogneux să ia numele soţului său.
Emmanuel Macron, un fost bancher pe domeniul de investiţii este cunoscut pentru că a fost ministrul al Economiei în perioada 2014-2016, fiind promovat în politică de actualul lider de la Elyseel, Francois Holland.
A pus bazele unei mişcări politice nepartizane cu scopul declarat de a depăşi limitele unor formaţiuni tradiţionale de dreapta sau stânga prin politici care combină protecţia statului şi libertatea pieţei pentru a încuraja inovaţia.
TITLURILE ZILEI:
• 42 de persoane salvate din calea dezastrului dezlănţuit la Slănic. Terenul continuă să se lase • HIDRO PRAHOVA SA – Buletin informativ privind calitatea apei în Prahova, emis în data de 26 aprilie 2024 • Ion Iliescu în atenţia procurorilor. Audiat la domiciliu în dosarul mineriadei • 42 de persoane salvate din calea dezastrului dezlănţuit la Slănic. Terenul continuă să se lase • HIDRO PRAHOVA SA – Buletin informativ privind calitatea apei în Prahova, emis în data de 26 aprilie 2024 • Ion Iliescu în atenţia procurorilor. Audiat la domiciliu în dosarul mineriadei
Cine este Brigitte Trogneux, prima doamnă a Franţei
9 mai 2017
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina - FOTO
-
Falsitatea PSD Câmpina dusă la cote înalte de consilierul Andrei Duran!
-
Accident grav pe Şoseaua Vestului Ploieşti. O persoană încarcerată
-
Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure!
-
Iulian Dumitrescu, candidat oficial pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Ilie Serbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi economişti ai României, a murit
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
Microhidrocentrala din Câmpina, afacerea ilegală care dăinuie de 16 ani de zile. Numele grele din spatele ei
-
Burghelea- miliţianul care umileşte campioanele. VOLO, ia-ţi torţionarul de la CSM!
Anul - ediţia nr. 3458
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
Autentificare