Rebecca Bernardo este o elevă de liceu din Brazilia care urmează exemplul Catarinei Migliorini, o braziliană care a reuşit să obţină 780.000 de dolari scoţându-şi la licitaţie virginitatea. Până acum cea mai mare sumă cu care Bernardo a fost ofertată este de 35.000 de dolari.
Fata din Sapeacu speră să obţină cât mai mulţi bani pentru că are nevoie disperată să îşi ajute mama, care a suferit un atac cerebral şi susţine că aceasta a fost prima soluţie la care s-a gândit, după ce a împlinit 18 ani.
Rebecca, pe care vecinii o descriu ca neavând pe nimeni altcineva apropiat în afara mamei sale, a încercat să lucreze ca vânzătoare de cosmetice şi chelneriţă, dar nu a reuşit să obţină banii necesari pentru îngrijirea acesteia.
Mama sa este singura care nu este de acord cu acest mijloc inedit de a-şi ajuta familia, declarând că: “O slujbă ar fi mult mai bună. Nu ar trebui să fie nevoie să se prostitueze”, scrie ibtimes.co.uk.
Localnicii din Sapeacu nu sunt nici ei de acord şi se pare că ar fi început să îi arunce tinerei monede, în semn de protest faţă de decizia sa.
Sursa foto: youtube.com
TITLURILE ZILEI:
• 42 de persoane salvate din calea dezastrului dezlănţuit la Slănic. Terenul continuă să se lase • HIDRO PRAHOVA SA – Buletin informativ privind calitatea apei în Prahova, emis în data de 26 aprilie 2024 • Ion Iliescu în atenţia procurorilor. Audiat la domiciliu în dosarul mineriadei • 42 de persoane salvate din calea dezastrului dezlănţuit la Slănic. Terenul continuă să se lase • HIDRO PRAHOVA SA – Buletin informativ privind calitatea apei în Prahova, emis în data de 26 aprilie 2024 • Ion Iliescu în atenţia procurorilor. Audiat la domiciliu în dosarul mineriadei
O eleva îşi vinde virginitatea ca să-şi ajute mama bolnavă
5 ianuarie 2013
- Tags:
- bernardo,
- brazilia,
- catarinei,
- chelnerita,
- ofertata,
- protest,
- rebecca,
- sapeacu,
- vanzatoare,
- virginitatea
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina - FOTO
-
Falsitatea PSD Câmpina dusă la cote înalte de consilierul Andrei Duran!
-
Accident grav pe Şoseaua Vestului Ploieşti. O persoană încarcerată
-
Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure!
-
Iulian Dumitrescu, candidat oficial pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Ilie Serbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi economişti ai României, a murit
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
Microhidrocentrala din Câmpina, afacerea ilegală care dăinuie de 16 ani de zile. Numele grele din spatele ei
-
Burghelea- miliţianul care umileşte campioanele. VOLO, ia-ţi torţionarul de la CSM!
Anul - ediţia nr. 3458
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
Autentificare