Vineri, 26 aprilie 2024 - 3:16:14
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


FRANŢA, ÎN STARE DE ŞOC. Val de atentate, luare de ostatici: 150 de morţi


14 noiembrie 2015

Cel puţin 150 de persoane au fost ucise în urma unor atentate teroriste multiple ce au avut loc, vineri seară, în mai multe zone din Paris. Cel puţin două explozii au avut loc în zona stadionului "Stade de France", în timpul unui meci de fotbal între reprezentativele Franţei şi Germaniei. În paralel, teroriştii au deschis focul cu arme automate la restaurante şi terase din zonele Bichat, Charonne şi Bataclan, situate în centrul Parisului.

Două explozii au avut loc, vineri seară, în zona Stade de France, iar preşedintele François Hollande, care asista la meciul amical dintre reprezentativele Franţei şi Germaniei, a fost evacuat de serviciile de securitate. În paralel, au fost semnalate cel puţin trei incidente armate în zonele Fontaine au Roi, Charonne şi Bataclan.

Persoane înarmate au luat mai mulţi ostatici, vineri seara, într-o sală de concerte din Paris, afirmă surse din cadrul Poliţiei franceze, citate de AFP. Potrivit presei franceze, aproximativ 120 de persoane au fost ucise. 

Atacul a avut loc în sala de concerte Bataclan, unde era un spectacol al grupului hard rock Eagles of Death Metal, scrie MEDIAFAX.

Potrivit unor martori, s-a auzit o explozie foarte puternică în timpul concertului şi zeci de focuri de armă.

Un nou atac cu arme automate a fost semnalat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în cartierul Halles din Paris, relatează postul Europe 1.

Atentatele multiple comise la Paris, soldate cu aproximativ 140 de morţi, poartă mărcile reţelelor teroriste Stat Islamic şi Al-Qaida, care au ameninţat în mai multe rânduri Occidentul, în principal Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, cu atacuri.

Este foarte probabil ca atentatele să fi fost comise de islamişti, posibil chiar europeni, antrenaţi în tabere teroriste din Siria sau Irak.

Franţa participă la coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite care efectuează raiduri aeriene în Siria şi Irak împotriva reţelei teroriste Stat Islamic. Administraţia de la Paris a anunţat recent că va trimite portavionul Charles de Gaulle în Golful Persic pentru intensificarea operaţiunilor antiteroriste.

Grupul terorist Stat Islamic a ameninţat Franţa de mai multe ori cu atentate, explicând că are mii de simpatizanţi în Europa care pot trece la atac.

Purtătorul de cuvânt al MAE, Raluca Lunculescu, a anunţat, în cadrul unei intervenţii telefonice, la Realitatea TV, că toţi cei care au nevoie de asistenţă sau vor să anunţe o situaţie sau ştiu că un apropiat ar fi fost afectat şi are nevoie de ajutor să sune la numerele 0033.680713729 sau 0033.147050755 sau să trimită un e-mail pe adresa [email protected].

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 25 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro