Vineri, 26 aprilie 2024 - 11:14:30
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Numărul tinerilor români care se droghează s-a dublat


30 august 2012

drogatiDin ce în ce mai mulţi tineri îşi găsesc refugiul în substanţele care le oferă plăcere pentru câteva minute.

Medicii avertizează că numărul adolescenţilor care consumă droguri s-a dublat în ultimii trei ani, iar vârsta este din ce în ce mai fragedă.

"A crescut numărul de consumatori, din cauza apariţiei în urmă cu 3 ani a aşa-numitelor plante etnobotanice (...) Consumul apare de obicei în liceu, la vârsta adolescenţei, 12-13-14 ani, din cauza presiunii grupului, din cauza curiozităţii, datorită lipsei de informaţie", a declarat Liana Dorobat, medic la Centrul de Asistenţă pentru drogaţi.

La centrul de asistenţă pentru consumatorii de droguri din sectorul 4 al Capitalei sunt 120 de persoane care primesc ajutor pentru a scăpa de dependenţă. Printre ei este şi Vlad. La 17 ani a început să consume droguri.

"Am devenit dependent de heroină (...) Prima oară m-am lăsat, m-au închis ai mei în casa 13 zile, aveam frisoane, nu puteam să dorm, slăbisem, nu mâncăm deloc, nu beam apă, mă gândeam doar la droguri", a mărturisit Vlad.

Aceeaşi dramă a trăit şi Adi, un alt tânăr care se chinuie să redevină un om normal.

"Heroină, numai heroină, la ţigara fumată, după care am trecut la prizare la folie (...) Pur şi simplu în mom următor după ce foloseam drogul mă făcea să uit de tot ceea ce mă înconjoară. Eram eu şi o lume a mea", a povestit şi Adi.

Cele mai consumate substanţe sunt, potrivit Agenţiei Naţionale Antidrog, canabisul şi cele care se pot inhala. Etnobotanicele sunt un alt pericol. Consumul acestora duce la complicaţii psihice, în faţa cărora medicii nu ştiu cum să intervină, întrucât nu se cunoaşte compoziţia exactă a acestor droguri.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro