Sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 6:33:39
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Fenechiu a fost revocat din funcţie


13 iulie 2013

Victor Ponta a declarat că Relu Fenechiu nu a putut să demisioneze pentru că nu se află în Bucureşti, fapt pentru care a trebuit să trimită el documentele pentru revocarea din funcţie a ministrului Transporturilor. Pe de altă parte, Ponta susţine că Fenechiu i-a spus, în două convorbiri telefonice distincte, că nu mai doreşte că continue ca ministru.

"În urma discuţiei de acum două ore cu Relu Fenechiu, reconfimată prin discuţia de acum trei minute, m-a anunţat că nu mai doreşte să continue. Asta înseamnă demisie. Am discutat şi cu preşedintele şi i-am trimis documentele. L-am informat că domnul Fenechiu nu mai doreşte să fie ministru", a spus prim-ministrul.

Pe de altă parte, Ponta s-a arătat surprins de rapiditatea cu care preşedintele a emis decretul de revocare din funcţie a ministrului. "Cum, a venit? Aşa repede?", a spus premierul când a fost informat de presă că decretul a fost dat publicităţii. Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul prin care Relu Fenechiu este revocat din funcţia de ministru al Transporturilor. Decizia a venit la câteva ore după ce Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul".

Totodată, Traian Băsescu a semnat un alt decret prin care interimatul funcţiei de ministru al Transporturilor este preluat de către premierul Victor Ponta.

 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro