Avertisment: Scriu cu „ph” în loc de „f”, ca să arăt cât de nocivă poate phi o eventuală modă, stârnită de pholosirea „ph”-ului în loc de „f”, în titlul ziarului „alphel”. Din alphabetul care mi s-a predat mie, ştiu că sunetul „f” este graphiat cu litera „f”, nu cu grupul phormat din două consoane -„ph”... Poate că, pe urmele lui Caragiale, care a scris schiţa „Un pedagog de şcoală nouă” – şi acest personaj, pedagogul, poceşte limba română! – o să scriu şi eu o schiţă – „Jurnalist de gazetărie nouă”...
Eroarea de gramatică cea mai gravă a lui Minel este că el chiar crede că ştie gramatică phoarte bine!
Apoi, următoarea eroare este că se pune cu unul care visează cuvinte şi care exersează cuvântul non stop, în editoriale, în pamphlete, în cărţi, în poeme, în comunicări pe net sau pe viu, în prezentări, în ore de curs ş.a.m.d. El uită, sau nu a ştiut niciodată?, că scriitorul visează limba, că e poliglot de limbă română – cum spunea Nichita – că scriitorul crează limba, laolaltă cu ceilalţi vorbitori. El uită şi că nu tre să atingă poetul – cum spunea acelaşi Nichita! Ei, dar el e Minel, nu asimilează lecturile, drept pentru care am ajuns eu să îi dau eu lecţii, gratis, doar fiindcă m-am săturat ca în ţara asta să fie toţi specialişti în toate, când de fapt nu ştiu mai nimic! Însă în zadar mă chinui să îi explic că ce face el e sub derizoriu şi în zadar îi dau sfatul prietenesc să scrie cărţi, să arate că chiar e potent intelectual. L-am invitat să scrie o pagină la revista ATITUDINI despre Caragiale şi eu şi dl. Hârlav. Ce credeţi? A scris? Pe naiba! L-am invitat şi o să-l invit şi aici să vină la cenaclu să se alăture muncii noastre literare, aceasta neînsemnând că nu ne mai poate critica! Ce credeţi? A venit? Va veni? Slabe şanse. Oameni ca el preferă să stea pe margine şi să critice, sau să miştocărească. De ce? E mai uşor... Dar, oare, un om de valoare se poate mulţumi cu asta? Un om cu energie creatoare şi cu un bagaj important cultural poate fi satisfăcut cu asemenea manifestări?
Iată o nouă greşeală de gramatică a lui Minel: „(corect: ”înăuntrul tău/ înlăuntrul tău”)”. Acum, sincer nici nu ştiu ce să fac... Să râd? Sau să plâng? Minel nu înţelege! Uite ce am zis eu: „Dar libertatea, libertatea „subţire”, aia înseamnă să gândeşti şi să simţi, să poţi explora în lăuntrul tău, dar şi în afara ta, adică să cheltui în voie timpul ce ţi s-a dat cadou la naştere!” Păi, nea Minele, aloooo! Dormim! Ai citit bine? Lăuntru-lăuntric sunt cuvinte care există şi care, într-un context ca cel creat de mine, înseamnă „interior spiritual”, „centru spiritual”, „genune a fiinţei”! Când am zis „în lăuntrul tău”, m-am repherit la „adâncul suphletului”, „prophunzimea phiinţei” nu la interiorul anatomic al omului, că acolo sunt maţele! Înăuntru ne caută domnul chirurg, în lăuntru ne căutăm noi, sau ne caută psihlologii, philosofii, psihanaliştii! Spiritul se caută în prophunzime, adică în lăuntrul (nu uita: lăuntric! ai înşeles?), nu înăuntrul/ în lăuntrul! Aceste nuanţe, aceste phineţuri îi sunt străine domnului Mateucă! Dar ce contează? Jan boxează! Doar suntem în ţara în care toţi avem voie să ne pricepem la toate!
El chiar crede că ştie gramatică aşa de bine încât să le dea altora lecţii! Dom’ profesor, vă cam „fac” elevii!
Scrie cărţi, MINELE! Lasă cioacele! Fă-te om serios!
Şi răspunde, bre, nea corectule, la acele întrebări! Nu face ca politicienii ăia pe care îi critică „altphel”-ul! Nu te face că plouă, nu fugi de răspunsuri!
