În numărul din 8 martie 2013 al ziarului alphel, nea Minel – sper că nu te superi că folosesc acest apelativ popular! – vrea cu tot „distinsul”, ăăă... dinadinsul să mă ironizeze! Reuşeşte, însă, să-şi dea cu stângu-n dreptu’ şi să „bărbierească” gramatica, aşa cum „bărbieresc” fotbaliştii neinspiraţi mingea...
Mă pofteşte la „masa erorilor”: <<Şi, ca să ridic puţin nivelul intelectual al discuţiei, voi aduce la masa erorilor un distins literat de la revista „Atitudini”, vă rog să vă ridicaţi respectuos în picioare, intră Gelu Nicolae Ionescu, poet şi redactor coordonator: „Femartie cu soare literar”, „Un femartie nins şi-nsorit deopotrivă”; „Haideţi să fim cu toţii spărgători de gheţuri, de zăpezi”.>>
Păi cum ridici puţin nivelul, nea Minele? Mă lauzi la distanţă de câteva pagini de mă emoţionezi, în articolul “Trei reviste – trei destine”, iar acum spui că ridici puţin nivelul? Uite cum îţi dai cu stângu-n dreptu’!
După “Atitudini” trebuia să pui punct, nea Minele! Eu, după “vă ridicaţi respectuos în picioare”, pun un hohot de râs. De ce? Fiindcă mă gândesc cum se poate ridica lumea nerespectuos în picioare! E mişto asta, bre, nea Minele! Deci, dragi cititori, aţi înţeles, da? Să vă ridicaţi respectuos în picioare! Nu carecumva să vă ridicaţi nerespectuos în picioare!
Bre, nea Minele, toate ca toate, da să mai şi minţi? Nu te credeam în stare! În circumstanţiala de scop le spui oamenilor de te citesc o minciună: cum că tu mă chemi la „masa erorilor” – nu, mersi, bre! Nu mi-e foame! Mănâncă-le matale! – ca să ridici puţin nivelul... al cui nivel? Al discuţiei! Păi, pe bune, d-aia mă chemaşi? De ce nu zici adevărul: că vrei tu neapărat, bre, nea Minele, să îmi dai mie lecţii, să îmi râzi în nas, să-mi arăţi ce deştept eşti tu şi ce greşitor sunt eu. D-aia mă chemi, bre, nu ca să ridici nivelul... puţin...
Acum, că te prinsei cu minciunica, să te cert un pic pentru o eroare destul de naşpa: ambiguizarea. Păi matale, un ziarist vechi, ar trebui să ştii că un articol corect răspunde limpede tuturor întrebărilor cititorului: cine? ce? unde? etc.
Mă prezinţi greşit: „<<un distins literat de la revista „Atitudini”>>. Eu nu sunt marinar! Eu sunt chiar căpitanul, bre! Cum prea bine ştii! Apoi, un rând mai jos, încerci matale o precizare tardivă, dar nu faci decât să ambiguizezi: “intră Gelu Nicolae Ionescu, poet şi redactor coordonator”. Redactor coordonator unde? La ce revistă? Tre să ghicească cititorii? Clar şi corect era aşa: “Intră Gelu Nicolae Ionescu, distinsul şef (redactor coordonator) al revistei “Atitudini” a Casei de Cultură “I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti – că nu e revista mea de acasă! Şi nu toţi cititorii ştiu ce e cu revista aceasta! Ai notat, bre?
Pfff, în câteva rânduri ai făcut atâtea păcate ale limbii!
Am obosit. Îţi mai zic unul şi restul în viitor. O să îţi explic eu şi de unde vine femartie şi ce e cu expresiile acelea de care te legi matale! Gratis!
Zici că mă pofteşit la “masa erorilor”, apoi foloseşti verbul “a intra”. Păi intru în masă? Nu ai zis că mă pofteşti într-un salon, în.. ceva, nea Minele! Ai zis că mă pofteşti la masă! Ori, când românul pofteşte la masă nu zice “intră”. Zice “ia loc”, “Serveşte” “Poftiţi, vă rog”! Păi tre să presupună cititorul că masa e într-un restaurant? Şi că ei erau acolo şi că eu intru şi… Dar “masa erorilor” nu se află, nea Minele, într-un loc concret, în care Gelu să intre, ci în mintea matale, e ceva abstract, o metaforă, sau un stâng în dreptu’!
Te pup pe masa erorilor tale, nea Minele!
Pe ceilalţi, vă pup negru pe alb!
