În principiu, orice campanie electorală are câteva elemente care sunt reprezentative şi care o definesc, iar unul dintre ele este acela de a reuşi să le imprime celor care merg la vot nevoia de participare politică activă.

Campania în sine reprezintă o desfăşurare a pieţei politice sau, în termeni ordinari, un târg politic, care, de-a lungul unei perioade bine definite, îşi expune o marfă ale cărei atribute trebuie să reprezinte nu numai socialul, dar, mai ales, să poată să ofere un răspuns real la nevoile şi cerinţele acestuia.

Ei, bine, în acest moment, bilanţul nu doar pentru campania pentru europarlamentare (despre care ar fi absolut inutil să mai vorbească cineva) ci cel al tuturor anilor din urmă în materie de campanii electorale a depăşit nulitatea şi a intrat în zona de dezastru. Iar asta reflectă un lucru important şi grav în acelaşi timp. Un politic în declin care atrage după sine declinul social şi al viziunilor politice ale acestuia.

Şi ceea ce contează şi mai mult este că această derivă conduce automat la un efect pe termen lung. Cel de a nu înţelege semnificaţia viitoarei campanii pentru alegerile prezidenţiale din România.

Toate acestea la nivel teoretic consacrat. Practic, campania electorală nu există şi nici nu va exista. Din motive de natură internă ce ne aparţin şi din altele pe care nu numai că nu le descifrăm corect, dar pe care le interpretăm în termeni complet rupţi de realitatea dinamicii internaţionale.

Nu va mai exista campanie pentru alegerile prezidenţiale.

Iar reperele care semnalizează acest fapt sunt din ce în ce mai evidente.  Dacă mai era nevoie de o subliniere de acest gen, vizita lui Joe Biden în România întăreşte inutilitatea campaniei care se pregăteşte şi a avalanşei pronosticurilor şi a exerciţiilor de tip ghicitoare care, lăsând deoparte că sunt de un empirism revoltător, întreţin o stare de complet neadevăr în raport cu ceea ce se doreşte de fapt.

Pentru cei dornici să depăşească nivelul naivităţii cronice, al presei şi al specialiştilor care lucrează fie în orb, fie la comandă, campania pentru prezidenţiale s-a încheiat odată cu această vizită, arătându-ne că nu mai este nevoie să ne complacem într-o acţiune pe cât de costisitoare, pe atât de caraghioasă.

Scopul lui Joe Biden a fost acela de a controla şi de a se asigura că agenda pe care ţara noastră o are de respectat, conform înţelegerilor făcute în cadrul unui parteneriat atât de ovaţionat, este corect aplicată şi urmărită.

Neutralitatea politică nu există. Dintotdeauna, un stat mai mic a avut nevoia alăturării unei puteri politice şi economice, existând necesitatea de a se cunoaşte poziţia respectivului stat, cu atât mai mult într-o situaţie geopolitică ca cea de acum, în care lumea s-a împărţit evident în două mari blocuri de putere, iar România face parte dintr-un focar de interes pentru acestea.

Întâmplător sau nu, creşterea atenţiei faţă de focarul de interes din care facem parte s-a suprapus schimbărilor de reorientare politică a statelor aflate pe linia de demarcaţie dintre un Vest care a atras prea mult privirile care nu mai contează şi un Est lăsat prea multă vreme în afara privirilor care contează.

Aşadar, Biden a venit, asemenea şi celorlalte doamne şi domni cu funcţii importante care ne-au vizitat în ultima vreme, pentru a se asigura că lucrurile au fost bine înţelese, că mandatul lui Traian Băsescu se încheie conform angajamentelor asumate şi că ţara noastră, aflată pe axa de vecinătate a celor două mari puteri, va avea viitorul preşedinte capabil să definitiveze ceea ce actualul preşedinte a pregătit- o schimbare de regim intern.

În aceste condiţii, cred că niciunul dintre noi nu ar mai putea crede o secundă în opţiunea pe care o pot avea cetăţenii teritoriali ai unui stat aflat în poziţia României.

Acum, există câţiva candidaţi pentru funcţia de preşedinte. Unul dintre ei a fost ales sau cel care contează ne va fi prezentat în următoarele luni. Un nume, o persoană, un partid nu contează. Ceea ce contează este profilul acestui viitor preşedinte, care a trecut testul puterilor lumii şi care va avea drept unic atribut important pe acela care priveşte capacitatea de respectare a înţelegerilor şi a sarcinilor trasate de către cei alături de care ne poziţionăm pe termen lung şi de înţelegere şi anticipare a dorinţelor celorlalţi.

Totul, pe fondul reconfigurării din temelii a structurilor statului şi a clasei politice pe care le va conduce.