Comitete, Consilii, Comisii şi cel puţin un fel de preşedinte. Prim-vicepreşedinţi, câte un vicepreşedinte la 100 de membri, secretari, organizaţii de şi mai multe tipuri, birouri mai mult sau mai puţin lărgite şi de toate genurile. Toate acestea reprezintă structura organizatorică, indiferent de doctrină, a oricărui partid din România. Cu atât mai mult, structura social-democraţilor români.

Cu toată această structură, invariabil în orice partid român!, practic şi real, atunci când se alege conducătorul suprem, candidat este unul singur.

După ce a declarat că aplică urgent schimbarea şi că aceasta începe cu, bineînţeles, oameni şi structuri noi, ieri, în cadrul- cum altfel?- decât tot al unui Congres domnul Liviu Dragnea a fost investit oficial cu noua funcţie, odată cu toată structura megalitică a partidului pe care îl reformează.

Comunismul în PSD se termină cu el, Liviu Dragnea, iar democraţia pesedistă începe tot cu el. Dar cum însă domnul Dragnea nu este partidul însuşi, logic şi normal ar fi ca şi reprezentanţii din conducerea noului PSD să fie...noi.

În ce s-a concretizat democratizarea şi modernizarea PSD-ului, odată cu noul său lider şi încă un alt Congres?

Aceeaşi structură stufosă şi greoaie similară Casei Poporului şi, cel mai important, aceeaşi oameni, cu foarte mici variaţiuni, prin care se înţeleg oameni vechi, mai puţin vizibili, poziţionaţi acum la vedere. Numeroase figuri bătătorite, lipsite de credibilitate, care au demonstrat ce pot şi, mai ales, ce nu pot în materie de politică şi de guvernare, dar care vin să se prezinte drept parte a noului val de reformare care ar trebui să relaxeze şi să transforme acest partid osificat într-o organizaţie mai mult decât atractivă pentru electorat.

Că vorbim acum de Congresul PSD-ului sau de Congresele altor partide, modelul este unul şi acelaşi. Ca şi declaraţiile periodice de mare schimbare, reformare şi democratizare pe care le fac cei care vin la conducere. Întrebarea cu răspuns inclus ar fi cu ce ne ajută cu adevărat pe noi aceste Congrese? Ca şi eterna şi deja prăfuita placă cu reformarea formală şi demagogică?

Toţi liderii noilor partide din România, căci ultima modă politică este alipirea acestui termen la titulatura partidului, vorbesc, pregătind terenul alegerilor de la anul a căror campanie oricum a debutat, de cum vor ei să ne aducă reformele, uitând, oricum, că partidul lor nu înseamnă întregul popor sau întreaga ţară şi că, intre timp, s-a cam scurs un sfert de veac de când românii aud zilnic despre ,,reformă, noi strategii, restructurare socio-economica şi politică, etc,etc,, deşi viaţa lor, ţara şi economia aproape că au ajuns istorie datorită acestei interminabile ,,reforme,, şi ,,tranziţii,, în care se bălăceşte întreaga clasă politică actuală cu sau fără partide.

Motivul pentru care toate partidele politice româneşti, atât cât sunt ele de conturate artificial, fără a avea o identitate sau doctrină proprie, sunt organizate atât de greoi printr-o multitudine de ramificaţii halucinante, este unul singurul. Întreţinerea cultului personalităţii conducătorului de moment printr-o imensă reţea de clientelă politică.

În lipsa urmării şi aplicării unei doctrine, în lipsa unui profil doctrinar si ideologic politic cât se poate de bine determinat şi de înţeles de către fiecare cetăţean, în lipsa formării şi, ca atare, a organizării oricărui partid politic în directă legătură cu profilul, nevoile şi realităţile naţionale, tot ce îi rămâne nevolnicului pluripartitism românesc este conducătorul de partid de la un moment sau altul. Ca atare, vorbele, ideile, viziunile şi, în special, ambiţiile respectivului conducător ţin locul şi de doctrină, şi de program şi, mai ales, de oportunitate a partidului pentru guvernarea ţării.

În condiţiile în care structura organizatorică a unui partid se doreşte o reflectare la nivel micro a structurii de conducere şi guvernare a statului, să ne mai mirăm că România se conduce prin zeci şi sute de instituţii clonate la infinit?

Gândiţi-vă un moment cât se poate de serios, oricât ar părea de ireal, că statul roman este organizat şi condus după modelul zecilor de vicepreşedinţi de partid, al birourilor permanente şi semipermanente, a organizaţiilor de tot felul, a secretarilor, a comitetelor, consiliilor şi comisiilor, a congreselor ordinare şi extraordinare. Toate populate de clientela venită din partidul care deţine o perioadă puterea şi care trebuie să îi răsplătească pe toţi cei care slăvesc conducătorul.

Vă mai miraţi acum că nu vedeţi nicio schimbare?