Scriu…
Ninsoarea asta e o ninsoare nouă. Se vede. Abia acum învaţă să calce pe pământ. Ca o mia albă rătăcită de înălţimile cerului. Are să se oprească ezitantă, are să se uite la noi ca şi când ne-ar întreba unde este şi o să se aşeze să doarmă, obosită de primul ei mers...
Maidanul temporal al zilelor libere mă tentează iar să-l străbat cu tălpile goale ale celor mai frumoase gânduri. Am să scriu la noul meu volum de poezii, am să citesc, am să-i spun poveşti fiului meu, o să gătim ceva bun, o să vedem un film bun, o să ne jucăm...
Melancolic... În câteva ceasuri libere îmi amintesc de oameni dragi!
Câtă nevoie avem de oamenii frumoşi, de oamenii buni şi ce mult ne lipsesc atunci când nu îi mai putem suna, nu îi mai putem vizita...
Memento mori! Să îmi amintesc de faptul că sunt trecător e un exerciţiu interesant! Să trăieşti cu voluptatea unui trecător printr-un frumos oraş, pe lângă nişte frumoşi oameni e ideal.
Vă doresc toate cele bune. Dragoste, înţelegere, poftă de viaţă şi inspiraţie!
Vă pup negru pe alb!
