Aud o ştire. Aud mai multe... da’ acu’ e vorba dă asta! Nu mai ştiu la ce radio. La ce teve. Nu dă ele e vorba... E vorba dă ştire... Parcă v-aud... Hai, domle, zi odată dă ştirea aia! Ce dracu! stăm să citim pă foamea asta şi pă stresu’ ăsta tot ce scrii tu aici ca să aflăm? Şi eu vă şi răspund la auzenia asta a mea: Nu, domnilor! Acu’ vă zice băiatu’! Ştirea era că odată cu sărbătorirea Sf. Ioan se încheie perioada sărbătorilor de iarnă. Aşadar, gata, bă! Adio sărbători! Păi ce? N-aţi petrecutără voi destul? Păi cât să petrecem? Chiar aşa? Hai, gata mese-ntinse! Gata cu cadouri şi cadouaşe! Terminaţi draculi odată cu şampaniili alea că mă doare capu’ dă atâtea pocnituri dă dopuri dă sticle dă şampanică! Hai! La muncă! La bătut ţăruşi cu curu’ (zicea cineva…).
Da... Ar mai fi totuşi ceva. O chestie... Una... Nu blondă, nu brunetă, nu sculată cu noaptea în cap, nu culcuşită până la namiezi! Şi iar o auzenie auctorială: Hai, bă, mai tragi dă timp mult? Intrăm dracu în prelungirili răbdării! Vrei să ajungem la lovituri (nu) dă la 11 m? Zi odată! Ce chestie mai e? Zi, frate, ca să închei şi tu editorialu’ ăsta dă aicişa! Bineînţeles, mă grăbesc să răspund auzeniei auctoriale! Chestia, onorabililor, este aşa, ca o întrebare – ce mişto că întrebare rimează cu ninsoare! Vizualizaţi? Ce mişto ning, uneori, întrebările! Hai, săriţi la geamul spiritului, să vedeţi! – şi întrebarea ar suna aşa: Păi da’ ce, domnu’, a munci nu e o sărbătoare?
Păi aşa ar trebui să fie! Să muncim cu zâmbetul pe buze – mă rog, nu acelaşi zâmbet la toţi! S-ar toci… – să fie o sărbătoare că putem să scoatem din mâinile şi minţile noastre ceva fain folositor cuiva cândva! Dar… – darurile astea adversative! Sunt mai ceva ca alea ale grecilor – de câte ori se întâmplă aşa!
Plus că fiecare zi ar trebui să fie o sărbătoare a viului din noi! Adică ar trebui să iubim, să cunoaştem, să învăţăm! Uite toate astea sunt sărbători! Ştiu nu sunt în agendă… Băgaţi-le!
Iar auzenie! Hai, bă domnu’, că ai devenit moralizator dracu! Nu te-a învăţat tovarăşa educatoare că moraliştii e plictisitori?
Hm! I-auzi ce verb! A învăţa! O frumuseţe de valoare gramaticală. Pentru alţii nici pe asta nu o are acest cuvânt!
Râd! Râdeţi şi voi, fraţilor şi surorilor! Sau plângeţi! Cum/ ce vă vine! Eu râd!
S-au încheiat sărbătorile?
Aştept răspunsurili voastre că dă auzenii auctoriale m-am plictisăturat!
Vă pup negru pe alb!
