24 ianuarie 1859. Printr-un act de o inteligenţă diplomatică rarisimă în istoria politică românească, se unesc Moldova şi Ţara Românească, prin alegerea unuia şi aceluiaşi domnitor: Alexandru Ioan Cuza. Astfel, se realizează Mica Unire, adică se face un pas uriaş spre ceea ce avea să se întâmple peste câteva decenii: Marea Unire.
În intervalul 1859-1866, adică în timpul domniei lui Cuza, s-a introdus alfabetul latin, s-au creat instituţii de învăţământ, s-a făcut reformă agrară... Vă rog să deschideţi o carte de istorie la capitolul domniei lui Cuza să vedeţi toate schimbările în bine aduse de conducerea acestuia.
Sărbătorim azi reuşita unirii de la 1859.
Dar nu – cel puţin nu eu! – sărbătorim şi trădarea care a dus la înlăturarea domnitorului ales. Gesturile acestea laşe sper să dispară odată pentru totdeauna din practica noastră politică şi să ne obişnuim să ne confruntăm faţă în faţă, democratic, cu mijloace democratice.
Un popor trebuie să înveţe să se respecte şi să îşi respecte conducătorii, chiar şi atunci când greşesc. Atenţie! A greşi nu înseamnă neapărat şi a deveni instantaneu nevrednic de respect! Dacă ar fi să fim toţi pedepsiţi de câte ori greşim, nu ar mai rămâne din noi mai nimic!
Vă rog, haideţi să citim, să cunoaştem ce a fost, ca să nu mai repetăm prostiile trecutului! Parcă Nichita zicea că-s atâtea noi greşeli de greşit iar copiii noştri nu trebuie lăsaţi să comită aceleaşi greşeli ca şi noi...
Haideţi să descoperim dulcea şi epica – Ionel Teodoreanu – adiere a gloriei, să reînvăţăm să fim acei teribili daci şi romani din care ne tragem! Să recâştigăm respectul marilor puteri, prin unirea noastră spirituală, culturală, morală!
La mulţi ani, români!
Vă pup negru pe alb.
