Aud azi cuvântul „liber”, rostit cu atâta voluptate, de parcă ar fi vreun tort, ceva...
Dar suntem cu adevărat liberi?
Sau liberi înseamnă că scăpăm 48 de ore de stresul şi mizeria morală de la serviciu?
Ne mulţumim cu puţinul sens care a mai rămas acestui cuvânt?
Da!
Se pare că da!
Aud azi, vineri, cuvântul „liber”. De parcă ar fi o revoluţie... Aş!
Oamenii „rup uşile”. Plecăm! Şi deduci din felul în care se pleacă de la serviciu că oamenii s-ar duuuuucceeee şi s-ar tot duuuceeeee nouă ani, cum zicea bunica!
Şi te întrebi... Când vom deveni cu adevărat liberi – şi atunci ar fi un uichend orice clipă! – şi când vom face ţara asta cu adevărat locuibilă?
Bă, voi ăia, şmecherii lu peşte prăjit! Ăştia care conduceţi lumea românească şi maşini „belea”, nu voi aţi creat ţara asta şi nu voi o veţi dărâma. O mai parazitaţi doar... pentru cât timp încă?
„Libertate” plăcută!
Vă pup negru pe alb!
