Am avut, dragi prieteni (sau neprieteni – cum doriţi!), un coşmar spre dimineaţă, care m-a tulburat peste margini.
Nu ştiu cum de am ajuns eu să am asemenea coşmar...
De obicei, nu prea mă gândesc la politică... Nu-i de mine! Îmi ştiu limitele.
... Deşi mulţi îmi spun: „Bagă-te, fraiere, şi tu, să o duci şi tu ca omu’!” sau „De ce nu te faci, dracu’ şi tu un mason, un templier, un ceva din ăştia oculţi sau cvasi oculţi, să aibă şi detine grijă ăştia!”
Mă amuză.
Nici cel mai slab gând nu am să mă pornesc spre sediul vreunei filiale de partid sau de cvasi oculţi... Am, aşa, un fel de lene, când vine vorba să mă înrolez... Nu prea îmi plac găştile. Sunt un tip liber şi libertin. Dacă îmi dai prea multe ordine şi începi să îmi faci programul, plec de nebun în creierii munţilor...
Mă amuză şi când câte un lăudăros îmi promite marea cu sarea...
Nu mă interesează decât litoralul...
În fine, coşmarul!
Se făcea că eram în 2016 şi că avuseserăm iarăşi alegeri parlamentare şi numărul de parlamentari crescuse de la 5 sute şi ceva la 6 sute şi ceva. Apoi, coşmarul m-a purtat în 2024 când aproape aveam mia de parlamentari, vreo 10 milioane de locuitori, dintre care 7 milioane de pensionari, doar 500 de mii de copii, iar muncitori sub un milion şi restul... nu mai ştiu... Nici eu nici coşmarurile mele nu ştim mate!
Uau! Şi m-am trezit fărâmat! Deveniserăm o glumă! Un cartier... Românii erau pe cale de a fi uitaţi... dar în schimb vedeam o groază de politicieni, de afacerişti, foarte bogaţi, foarte puternici, jmecheri, ce să mai!
Cărţi nu se mai tipăreau că nu mai citea nimeni!
Filme, doar d-alea americane!
Poeţii erau bătuţi cu ouă clocite...
M-am trezit lac de transpiraţie rece, de parcă prin mine trecuse chiar toamna pe şinele nervilor mei din ce în ce mai tranzitaţi...
Pfuuuuu!
Vă pup negru pe alb!
