Mă amuză cum vorbim ca nişte purici, sau ca un Puric despre onoare, în condiţiile în care trăim într-un jeg moral absolut incredibil.
Pur şi simplu nu îmi pot explica ce uşor alunecă în imoralitate oameni conştienţi, oameni care în mod normal au organ să simtă PENIBILUL, JENANTUL, JANGHINISMUL, MICISMUL...
Ori, lucrurile sunt extrem de simple: ai o viaţă. Una... cel puţin până la proba contrarie, să zicem... Şi întrebarea se pune aşa: Chiar nu-ţi pasă dacă o trăieşti fără niciun – sau unul terfelit şi mutilat cum vrei tu – principiu, fără nicio valoare morală, fără dimensiune spirituală? Chiar idealurile burţii pline, al funcţiei, al ŞMECHERISMULUI pot ţine de foame unui suflet, unui om? Chiar se poate trăi cu sufletul gol? Nu se moare, oare, şi de inaniţie spirituală?
De ce întreb? De bou! Pentru că de câte ori greşesc – da, recunosc, greşesc şi eu chiar foarte mult! – mi se rupe ceva în mine, trec nopţi nedormite, mă perpelesc, mă simt mizerabil, trăiesc un iad, mă macin, mă cert singur, plâng de ciudă...
Nu pot să înţeleg de ce nu au toţi ceilalţi asemenea trăiri!
Să fie de vină educaţia? Mama spune că da, că educaţia face un om. Şi mă gândesc că poate aşa e. Eu susţin ideea că eşti cum te naşti şi că educaţia apoi prea puţin mai poate face pentru tine...
Mă gândesc că poate şi eu aş fi putut fi altfel, dacă nu m-ar fi crescut nişte oameni aşa de simpli, aşa de săraci, aşa de demni, care plângeau când copilul care am fost le recita poezii sau le cânta... Am învăţat să îi iubesc, să mă las iubit de ei. M-am îndrăgostit de sufletele lor frumoase şi nu aş putea să îi trădez, să fiu, adică, un imoral în plus...
Vorbim despre onoare... Dar tot la fel de uşor vorbim de şpagă, de numiri pe criterii politice, de combinaţii. Este uluitor cu câtă lejeritate se vorbeşte despre şpaga electorală, cum se vorbeşte despre zeci de mii de euro pentru locuri pe diverse liste, cum se vorbeşte despre contracte grase din care „derivă” comisioane... evident, tot grase!
Ce ne trebuie? O şcoală a sentimentelor? Să le predăm logica gândirii umaniste şi naţionale celor care ajung să ne conducă? Să îi „înştiinţăm” că această ţară, în care ei trăiesc super mişto, a fost clădită de oameni de cultură – observaţi ce mult e preţuită cultura, azi! – de oameni cu conştiinţă, cu valori morale... Să le „aducem la cunoştinţă” că dacă vor continua în stilul postdecembrist or să distrugă definitiv învăţământul, sistemul sanitar, cultura, economia şi vor pune ţara pe butuci...
Am uitat pe cine să apărăm şi pe cine nu?! Am uitat pe cine să preţuim şi ce să preţuim?! Am uitat ierarhia, scara de valori?! Am uitat cine suntem?!
Îţi vine să-l întrebi „Ce vrei, mă, musiu?” pe orice ăla care se apucă să „dea” în Eminescu, în Nichita, în tot ce avem mai de preţ! Îţi vine să îi întrebi „Ce ai domle cu ei? Ce ţi-au făcut ei ţie, în afară de istorie?”
Vorbim despre onoare.
Ar trebui să o şi avem ca să vorbim despre ea.
Altfel, e ca şi cum am vorbi despre Polul Nord fără să fi fost acolo vreodată!
Vă pup negru pe alb!
