Trustul ăla de nu şi-a plătit nici acum salariaţii încă funcţionează, cică! Sincer, mă şi amuză, îmi e şi scârbă, îmi vine şi să-i agăţ în cui, să îi bag şi la bulău, să-i şi târăsc în curu gol prin tot oraşu’. Au datorii cronice. Şi, din câte am înţeles, datoriile nu e singurili lor probleme..
Toată lumea ştie.
Şi?
Ce dacă ştie toată lumea?
De-aia nu mai plouă!
Nesimţirea merge înainte. Ce contează contractele semnate? Ce contează munca prestată? Trăim în România... Merge orice! Adică nu merge aproape nimic! Merge doar uriaşa maşină a nesimţirii păturii conducătoare – mai mult veche decât nouă!
Adică, frate, pe bune? Deci nu mai jucăm după reguli?
Adică ne putem apuca să ne ardem ghioage în creieri la drumu’ mare, după cum ni se năzare?
Dacă ăia sunt prea sărăcii şi n-au bani să plătească salariaţii, e creştineşte să îi crezi şi să îţi fie milă de stârvurili lor care n-a ştiut să să chiverniseşte. Dar mă tem că e prea nesimţiţi să plătească, că, de!, dacă merge fără, de ce să?! Ei nu pot şti decât de frica legii şi legea aia trebuia demult să-i bage la bulău pentru neplata datoriilor! Trebuia demult să fie executaţi silit, puşi pe butuci, închişi!
Mă întreb ce făcea Drăgoşel ăla dacă printre angajaţii neplătiţi era şi vreun copil de recuperator sau de cămătar? Îşi amaneta şi ghiozdanu’ să sară cu banu’, aia cred că făcea!
Cred că în ţara noastră nu mai funcţionează Onoarea, bunul simţ!
Totul se câştigă cu pumnu-n masă, cu capu’ de pereţi...
Mişto! Vă daţi seama ce învaţă ăştia mici? Ne mirăm de ce avem generaţii noi din ce în ce mai violente! De ce nu îi mai interesează şcoala! De ce nu mai respectă reguli!
Băi, voi, ăştia, puternicii zilei! Faceţi, frate, ceva! Hai să jucăm după reguli, frate! Hai să trăim ca lumea! Hai să fim corecţi! Să reinstaurăm onoarea!
Să poate treaba asta?
