E duminică, a treia zi din februarie, luna îndrăgostiţilor. Am o dispoziţiune…
Deşi sunt într-o postură mizericordioasă, din care nici să mă magnetizez nu pot şi, evident, cu atât mai mult nici să tachinez nu pot!
Zeiţa răcelii şi a gripelor m-a prins în mrejele ei.
Bine că nu e un editorial vorbit! M-aţi fi auzit fonfăit, strănutat, tuşit… Beau ceai cu lămâie – cineva mi-a zis odată că zeiţa nu adoră lămâile! – mănânc pâine uscată, banana, portocale şi pomelo. Sug vitamina c, beau vitamine efervescente. Totul ca să fiu în formă.
Nu am dormit deloc azi-noapte; a fost aşa un fel de petrecere cu musafiri nepoftiţi. Parcă mi s-au certat pleoapele între ele!
Dar ştiţi că asemenea stări ne fac, uneori, să realizăm că ar trebui să fim aşa de fericiţi când suntem sănătoşi. Că ar trebui să fim mai buni, să iubim mai mult. Am devenit, naibi, prea răi, prea serioşi. Viaţa e frumoasă dacă o mai iei şi la mişto din când în când!
Iar noi, bărbaţii români, încrâncenaţii, am uitat parcă şi să ne iubim femeile. Mă uitam deunăzi la unii care le atacau pe doamna Elena Udrea şi pe domnişoara Roberta Anastase. Bun, chestiuni arzătoare, politice, dar, frate, uită-te la ele ce românce frumoase! Cum poţi să te lupţi cu ele ca cu un bărbat?
Puteţi să râdeţi de mine cât poftiţi, dar chiar cred că mai mult frumos, mai multă eleganţă nu ar strica nici în parlamentul nostru, nici în guvernul nostru! Poate aşa o să reînvăţăm, noi, bărbaţii, să iubim din nou ceea ce e de iubit, ceea ce e frumos. De ce să nu ne mândrim că avem femei frumoase? Sunt aşa de frumoase şi de deştepte, încât ăia de la FMI şi-ar pierde glăsciorul dacă ar negocia cu ele!
Nu, nu glumesc de loc! Nicio ironie nu e aici! Chiar cred că majoritatea noastră, a bărbaţilor, avem accente puternice de misoginism. Haideţi să ne orpim un pic, gripaţi sau negripaţi, să ne gândim… De ce ucrainienii au avut preşedinte femeie? De ce nemţii au cancelar femeie? De ce britanicii au avut-o pe celebra lor doamnă de fier? De ce să nu avem şi noi preşedinte femeie? Prim ministru femeie? Primari femei? (Uitaţi-vă la primăriţa Craiovei! Ce femeie inteligentă şi frumoasă!). Eu chiar cred că ele ar schimba mult în bine faţa României! Uite ce am făcut noi, bărbaţii, până acum!
Ia haideţi să le încurajăm mai mult, să le respectăm mai mult, să le iubim mai mult!
Vă pup negru pe alb!
Şi pentru că tot am această dispoziţiune romanţioasă, scriu şi o poezie de amor şi o şi iscălesc! Lectură plăcută!
Caligrafiez cu buzele
Cu gura
Pe pielea ta
O poveste
Şi tu citeşti cu ochii tactili
Şi când te-nfiori ei se miră
Ca nişte ochi de copil.
„Mi-e teamă”
Mi-ai spus...
Teamă ca de un zbor cu avionul?
Te-am întrebat...
ca de plonjarea într-un ocean?
ca de rătăcirea într-n câmp cu maci
în amurg?
„Teamă, nu frică!”
mi-ai spus...
Teama de abisul îndrăgostirii?
de abisul sentimentelor?
„Da”
mi-ai spus...
Dar teama asta e frumoasă, afrodisiacă
„iar fără asta nu se poate...”
m-ai completat...
Caligrafiez cu buzele
Cu gura
Pe pielea ta
O poveste
Şi tu citeşti cu ochii tactili
Şi când te-nfiori ei se miră
Ca nişte ochi de copil.
Şi se face târziu. Şi amurgul
Va pune un punct negru de beznă
Azi, acestei poveşti...
Mâine?
La aceeaşi oră!
... „ora 12” a sufletului...
