Azi, 21 martie, e Ziua Internaţională a Poeziei!
A se dărui flori, a se citi măcar o poezie, a se scrie, a fi OAMENI.
Azi, voi dărui flori ploieştenilor şi poezii, într-o încercare de ninsoare cu FRUMOS!
Daţi-mi voie să vă fac cunoscută, sau să vă amintesc, după caz, una dintre cele mai dragi mie poezii din lirica celui pe care în curând îl vom evoca la împlinirea a 80 de ani de la naşterea sa: Nichita Stănescu. Am ales să vă recit în scris poezia aceasta, deoarece este cea mai frumoasă şi mai adevărată definiţie a poetului adevărat, a tot ce e frumos în noi!
Lectură plăcută şi zile mai frumoase!
Să ne amintim, să ne răscolim sinele, să ne arăm!
Sunt convins că toţi oamenii sunt poeţi, doar că unii sunt poeţi ai tăcerii, adică nu îşi rostesc versuirile... Haideţi să ne lăsăm măcar o dată să ne spunem un vers din sufletele noastre! Daţi-mi voie să vă recit un fragment din poezia "Poetul ca şi soldatul"
„Poetul ca şi soldatul
Nu are viaţă personală.
Viaţa lui personală este praf
Şi pulbere.
Să nu-l credeţi pe poet când plânge.
Niciodată lacrima lui nu e lacrima lui.
El a stors lucrurile de lacrimi.
El plânge cu lacrima lucrurilor.
Poetul e ca şi timpul.
Mai repede sau mai încet,
mai mincinos sau mai adevărat.
Dar mai ales vă conjur,
nu puneţi mâna pe poet!
Nu, nu puneţi niciodată mâna pe poet!
... Decât numai atunci când mâna voastră
este subţire ca raza şi numai aşa mâna voastră ar putea
să treacă prin el.”
Azi, nu vă pup negru pe alb, ci vă îmbrăţişez sufletul de poeţi!
