Mă uit la neamul ăsta din care fac parte şi încerc, într-o tentativă care a depăşit demult orice grad de disperare, să înţeleg ce este în mintea fiecărui român în parte, pentru că, aşa cum se spune, dacă înţelegi părţile poţi alcătui întregul...

Din perspectiva meseriei pe care o practic, acest soi de ”speculaţie” poate părea şi chiar este privită ca o pseudocultură politică sau ca o tentativă de a romanţa un aspect extrem de serios care priveşte mintea şi mentalitatea maselor, egregorul social şi politic.

Însă, am credinţa fermă că orice teorie sau orice argument de ordin scolastic sau intelectual îşi are bazele într-o origine mai puţin rafinată, în acea înţelepciune umană  cu care se naşte fiecare dintre noi şi care ne defineşte de-a lungul întregii noastre existenţe, cristalizându-se către maturitate în conceptul mentalului superior sau al conştiinţei fiecărui individ.

Tindem să le atribuim oamenilor diferite nivele de educaţie şi mentalitate, dintr-o perspectivă subiectivă, ghidaţi fiind de ceea ce societatea ne-a inoculat încă din prima parte a vietii, copilăria şi adolescenţa, în legătură cu patternurile ei sociale, culturale, economice, religioase, istorice, filosofice, etc, şi, nu în ultimul rând, în funcţie de aspectele cutumiare pe care le-am întalnit în cadrul familiei din care provenim şi a felului în care mama, tata si oricare alt model sau arhietip a constituit pentru fiecare dintre noi avataruri şi modele de viaţă.

Împărţim oamenii în deştepţi şi proşti, în educaţi şi analfabeţi, în frumoşi şi urâţi, în importanţi şi nuli, în buni şi răi, în prieteni şi duşmani, făcând din această dualitate o adevărată scindare socială, trimiţând arbitrar la colţul vieţii categorii întregi sociale şi umane doar pe considerentul că unii se încadrează în ceea ce a fost etichetat de-a lungul vieţii cu POZITIV, iar cei care rămân în afara acestei etichetări trec automat în zona NEGATIV sau INDIFERENT.

Discernământul, corectitudinea sau etalonul moral, buna credinţă sau educaţia nu au a face prea mult cu opţiunile noastre reale, ci doar accidental şi numai în măsura în care subiectul vizat ne interesează, ne aduce vreun profit imediat sau măcar pe termen lung, ne gâdilă egoul sau, pur şi simplu, nu ne stârneşte acea frică lăuntrică care trimite automat şi subconştient la bubele personale şi la frustrăile intime profunde.

O mare parte a oamenilor gândeşte în termeni de genul „ acesta este frumos, deştept, puternic, bogat, înalt, are părul creţ şi piciorul mic ...mmm...ce îmi mai place şi ce mult mi-ar mai plăcea să fiu şi eu ca el...bifat POZITIV”...şi...” acesta este urât, mic, gras, sărac, prost, incapabil şi murdar...yahhh....să fie la el acolo...bifat NEGATIV”...

De unde vine această catalogare şi înregistrare automată a acceptului sau respingerii mentale faţă de semeni şi faţă de orice lucru care ne impresionează în mod cotidian şi constant viaţa şi mintea?

Nu cumva toate aceste au de fapt un singur punct de pornire, acela al propriei valori sau nonvalori, a propriilor frustrări, vise, dorinţe, aspiraţii, frici şi neputinţe?!

În fond, de unde ştim că ceea ce pare a fi frumos, puternic, bogat şi aparent perfect nu este tocmai ceea ce trebuie evitat ca fond, minte, tendinţe şi, mai ales, intenţii?

Avem credinţa fermă că standardul  de frumuseţe impus de societate, standardul intelectual, tendinţele oficializate şi legiferate în materie de modă, intelect, boagăţie, putere, reuşită, succes, etc. reprezintă scopuri în sine şi adevăruri imuabile pe care cu toţii trebuie să le îmbrăţisăm şi să le atingem, indiferent de preţ, de postura în care suntem puşi, de urmări şi de efecte.

Cine nu se încadrează şi nu atinge aceste adevărate ”Legi de aur” ale lumii este considerat automat un individ ratat, o fiinţă fără importanţă, voinţă, personalitate, inteligenţă şi, prin urmare, interes social şi, ca atare, este ”ucis” sau ” sinucis” moral şi social.

Iar aceste ”crime morale înalte” au luat amploarea unui genocid naţional.

Există şi ”execuţia publică” generată si susţinută de toate canalele şi instrumentele virtuale de genul Facebook, mediul audio-vizual, presa tipărită, etc...

Fanatismul şi dictatura maselor, perfect dirijate de către formatorii de opinie şi imagine şi de către cei care deţin controlul maselor prin poziţiile pe care le ocupă în zona mass-media, advertising, presă, industrie a showbizz-ului şi, nu în ultimul rând, ”elitelor” de grup şi stratificare socială, ating cote paraoxistice, creând un adevărat uragan uman psihotic ce matură totul în calea lui devastând conştiinţe, generaţii, vieţi, reducând totul la un morman de ruine mentale şi umane care nasc sistematic mutaţii greu de imaginat sau descris.

Acestea fiind condiţia şi starea curentă, continuă şi interminabilă în care evoluăm fiecare dintre noi zi de zi, cum am putea în aceste condiţii să fim, să gândim, să alegem şi să trăim după cum am ales şi am gândit alegerea în orice aspect al vieţii noastre, dar mai ales în cel care vizează politicul?

Am pornit a face aceste consideraţii de pe temeiul unui priviri fugare asupra bazelor noastre de ordin mental, psihologic, emoţional, baze care ne generează viaţa în toate aspectele ei de la comun la complex şi care constituie suma care ne defineşte ca indivizi implicaţi în orice acţiune exterioară nouă, de la cea de a ne alege vestimentaţia şi grupul de amici, până la cea care determină opţiunile noastre politice, întelectuale, educaţionale, profesionale, etc...

Problema care se naşte de aici în mod legitim este aceea că, dacă suntem într-o continuă turmentare mental-emoţională, într-o completă şi indiscutabilă stare de sugestionare exterioară, dacă lăsându-ne vrăjiţi şi dirijaţi de tot ceea ce ne impresionează cortexul şi subconştientul cu semnale directe şi subliminare de POZITIV şi NEGATIV preselectate şi ataşate voinţei personale substituită complet de ceea ce alţii vor să se întample, să credem, să facem şi să fim, cum am mai putea fi noi cei care optăm conştient pentru ceva sau altceva, pentru cineva sau altcineva, pentru adevăr sau minciună, pentru binele nostru individual şi comun?

V-aţi gândit măcar o clipă că fanatismul politic, ca şi cel religios, îşi au originea într-o profundă stare de frică, de incertitudine, de nedeterminare şi neasumare personală?!

V-aţi gândit măcar o secundă din puţinele momente în care sunteţi doar voi cu voi înşivă, în afara oricarei surse de proiecţie şi control mental exterioare, că ceea ce vi se întâmplă, ceea ce se întâmplă cu noi toţi, cu societatea în care trăim, cu reacţile pe care le avem faţă de un fenomen sau altul, faţă de un individ, un partid, faţă de dificultăţile pe care le întâmpinăm zi de zi, faţă de nefericirea sau falsa fercire pe care le avem, faţă de modul în care evoluăm ca indivizi în societate şi interacţionăm în parte şi în întreg, toate, dar absolut toate aceste aspecte sociale, umane, economice, emoţionale, politice şi de orice alt gen, sunt faţete ale aceleiaşi surse, aceea a egoului personal şi a lipsei noastre de conştiinţă, de trezire şi conştientizare în fara unei realităţi pe care unii vor să o vedem într-un anumit fel, al lor şi nu al nostru?

Ce este în mintea unui individ care se identifică până la confundarea completă cu orice avatar  uman sau non-uman pe care-l transformă într-un idol suprem, singura sursă posibilă a adevarului, singurul deţinător al puterii absolute asupra vieţii şi morţii, asupra conceptului de BINE, transformându-se într-o fiinţă fanatizată, abrutizată, imbecilizată, castrată emoţional, abolită mental, absorbită complet de identitatea şi imaginea intangente ale unui individ ce stă cocoţat pe un piedestal creat din spinările şi viaţa acestui gen de indivizi goliţi de orice perosnalitate?

Hitler a ascensionat la putere prin acea carismă care s-a născut din conştiinţa sau lipsa de conştiinţă a maselor măcinate de frică, disperare, ură, disoluţie.

Un popor ca cel german, caracterizat de disciplină, oridine şi voinţă, a eşuat istoric din cauza acestui vid de conştiinţă substituit perfect de o minte patologizată, al cărui ecou şi-a găsit perfecta rezonanţă în tocmai acele valori caracteristicee germanilor.

Se spune că, acolo unde nu mai există lumina minţii, se naşte întunericul firii.

Iar istoria o demonstrează prin nenumăratele ei catastrofe de ordin global.

Fanatismul este fratele geamăn al lipsei de asumare şi de implicare, două feţe ale aceleiaşi monede cu care omenirea a plătit atât de scump milioane de vieţi pierdute absurd, dureros şi inutil.

Uităm mult prea des şi definitiv că, în fond, niciun om de pe această lume nu poate deţine adevărul fiercăruia dintre noi, că nimeni nu ne poate da ceea ce noi nu credem că putem avea cu adevărat şi putem fi, că nimeni nu ne poate face nici frumoşi, nici deştepţi, nici puternici, nici bogaţi şi nici importanţi sau nemuritori şi eroici, dacă noi personal nu credem în aceste valori şi în acele valori cu adevărat importante.

Idealizăm trecutul proiectând un viitor fără nicio consistenţă şi fără nicio valoare reală, uitând să trăim acum, în prezent, conştienţi şi atenţi la viaţa pe care o ducem, eliberându-ne de false prejudecăţi şi de false iluzii.

Tindem să facem eroi din cei care, la momentul în care au trait, au comis erori care în istorie au purtat numele de război, scindare, minciună, demagogie, manipulare şi dezastru uman.

Acelaşi model de gândire şi acţiune îl aducem şi în prezent făcând eroi din cei pe care societatea ni-i prezintă ca fiind ”perfecţi” şi modele, fără a opera cu discernământ aceste alegeri şi legitimizări.

Şi, atunci, ce fel de viaţă ne oferim nouă, copiilor noştrii, celorlalţi de lângă noi, ce prezent putem trăi şi ce viitor putem avea?

Iar cel mai bun exemplu pentru scindarea mentală care ne caracterizează şi pentru lipsa noastră de motivaţie raţională în alegeri şi comportament o constitutie opţiunea politică.

Mă uit la oamenii din ţara asta, iar ceea ce pot vedea, limpede şi absolut detaşat, este o profundă incapacitate de a descifra mental şi emoţional ceea ce constituie fără nicio tăgadă un adevăr izbitor.

Am vorbit despre transferul de identitate, voinţă şi răspundere, lucru care am observat că nu a avut aproape niciun ecou.

Probabil că termenul este mult prea neinteresant, lipsit de preţiozitate academică şi consacrarea venită din partea unor ”lideri de opinie însă, că se doreste sau nu, el reflectă perfect tot ceea ce am spus mai sus.

Si totul este pe cât de simplu, pe atât de complex dacă stai şi priveşti atent ceea ce se întâmplă la nivelul fenomenului ”lider-mase”.

Până în 1989, românii au avut drept sursă de transfer a vieţii lor comunismul şi liderii acestuia. Tot ceea ce s-a întâmplat atunci s-a datorat exclusiv, în opinia generală, dictaturii comuniste, lui Nicolae Ceausescu şi clicii lui.

Dizidenţa a devenit o virtute, iar lupta pentru supravieţuire în bezna şi samavolnicia impuse de regim au creat adevărate premise ale conştiinţe sociale, de pe care s-a clădit conştiinţa naţională alimentată de ură, frică şi incapacitatea de a reacţiona şi a răsturna acel monstru care a schilodit şi decimat câteva generaţii de oameni.

Însă, aşa cum se întâmplă în astfel de situaţii, aceeaşi frică şi ură generate de un regim au reuşit să creeze o coeziune morală, un filon emoţional, mental, intelectual şi social care a dat naştere unor valori individuale şi comune, creând indivizi determinaţi să lupte cu abrutizarea, desfiinţarea mentală şi uniformizarea socială, o clasă umană  şi socială opusă, măcar la nivel educaţional, moral şi comportamental a ceea ce a reprezentat ”fenomenul comunist de castrare mentală şi suprimare a identităţii umane si naţionale”.

Dar, dincolo de aceste aspecte care par că se nasc spontan ca raspuns la regimuri socio-politice dictatoriale si tiranice, marea majoritate a maselor a trăit fix acelaşi gen de trasnfer de conştiinţă, aceeaşi uriaşă şi patologică lipsa de asumare.

După 1989, când am primit ”libertatea” de a ne manifesta şi a trăi ca adevărate fiinţe ce îşi asumă propria existenţă, gândire şi acţiune, când au dispărut barierele şi presiunile ideologice şi sociale, am năvălit cu toţii într-o viaţă şi într-o lume complet străine nouă, uitând ce înseamnă cu adevărat LIBERTATEA şi, ca urmare, neînţelegând  ce presupune noul regim politic, cel al DEMOCRAŢIEI.

Pentru cei pentru care libertatea a rezidat timp de 45 de ani în a visa la ceea ce înseamnă să fii liber, nici nu avea cum să se întâmple altfel.

Când timp de 45 de ani, singura libertate pe care ai avut-o a fost aceea de a muri, nici măcar  aceea de a te naşte, şi aceea de a te supune fără drept de apel voinţei unor minţi care gândesc şi acţionează discreţionar în numele tău, cum ai putea atunci ca, în doar 25 de ani, să fii, dar, mai ales, să gândeşti şi să acţionezi ca un om liber?!

Este exact ca în exemplul cu animalul care a stat ani de zile închis într-o cuşcă, a fost lăsat în afara ei doar controlat total de către dresor, a depins complet de bunăvoinţa şi intenţiile acestuia şi când i se deschide uşa cuştii şi I se oferă libertatea, singurul lucru pe care îl face este acela de a rămâne în cuşcă...pentru că lumea din exterior, lipsită de prezenţa stăpânului, reprezintă un loc străin şi ostil...

Acelaşi lucru ni s-a întamplat şi nouă, românilor...

Niciodată nu am părăsit închisoarea mentală în care am fost ţinuţi prizonieri decenii de-a rândul....numai că, spre deosebire de animal, trăim cu iluzia că suntem liberi, în libertate, că am creat o lume liberă, o altfel de lume decât cea a cuştii, lume în care suntem stăpânii vieţii noastre, iar dresorii au devenit lideri si modele socio-politice...

Da, probabil că suntem liberi, probabil că am depăşit nivelul cuştii, cel puţin din perspectiva fizică, însă, mental ne comportăm identic cu animalul rămas prizonier al propriilor frici şi neasumări....

Şi, da, probabil că unica cuşcă în care am trăit închişi timp de 45 de ani s-a transformat acum în cuşti individuale sau cuşti mult mai încăpătoare sau pur şi simplu ţarcuri în care ne încadrăm mânaţi fiind de către un stăpân sau altul, ademeniţi şi încântaţi cu diferite promisiuni şi bucăţele de zahăr care poartă inscripţionat pe ele sigla unui partid sau a altuia, imaginea unui lider politic sau a altuia, au o culoare sau altă culoare, şi ni se oferă la pachet cu show-uri, surle şi trâmbiţe, un adevărat bâlci plin de culoare şi baloane de săpun dintre cele mai tentante şi năucitoare.

Iar cei care dirijează această uriaşă turmă umană sunt biciul mediatic, câinii din dotarea personală şi cercul de slugi ale stăpânilor, măgarii strecuraţi abil şi strategic în turma pentru a ”sparge” orice celulă de rezistenţă şi a supraveghea atent fluxul şi mişcările.

Da, suntem liberi. Liberi să credem că suntem aşa, liberi să ne imaginăm cum ar fi dacă am ajunge să ne transformăm din exemplare de turmă în câini sau măgari sau...oh..doamne...stăpâni!...

Suntem liberi să credem că putem acţiona în deplină cunoştinţă de cauză şi în deplinătatea valorilor voinţei şi determinării personale atunci când suntem chemaţi să ”fim marcaţi” cu însemnele stăpânului din a cărui turmă facem parte, aşa cum vitele sunt marcate anual pentru a fi recunoscute că fac parte din proprietatea lui X sau Y vătaf.

Trebuie să ieşim la număr atunci când, odată la 4 sau la 5 ani, se face recensământul şeptelului pe turme şi pe ţară şi mergem ca taurii la coridă, cu coarnele împodobite cu panglici în culorile toreadorului şi ale matadorului care va urma să ne dea înca o lovitură letală...

Însă, mergem mândri de noi, mândri că suntem, liberi...mândri că am putut ”alege” şi de această dată şi că am făcut ”o treabă corectă”, că am învins în faţa echipei albastre, roşii, portocalii sau de orice altă culoare decât a noastră, fiind convinşi că am devenit importanţi, sublimi, stăpâni ai destinului şi ai stăpânului nostru, schimbând un stăpân cu altul şi revenind mai apoi în ţarc pentru a ne continua vieţile ”eliberate” de o condiţie subumană...

Doar că, de fiecare dată dupa o astfel de sărbătoare şi defilare naţională de reafirmare şi reiterare a ”libertăţii şi voinţei noastre”, paradoxal, jugul a devenit mai greu, ţarcul mai strâmt, stăpânul mai despotic, urât şi înfricoşător...

Şi, iarăşi, ne-am pus de fiecare dată pe zbierat şi aruncat cu pietre, însă, continuând să credem că noul stăpân este lipsit de vina pentru viaţa noastră jalnică, pentru eşecul naţional, pentru economia ajunsă în colaps, pentru un prezent plin de mizerie, sărăcie, împovărare şi lipsă de soluţii şi că stăpânul sau stăpânii celorlalte turme poartă întreaga vină pentru acest dezastru interminabil în care ne târâm de ani de zile..

De altfel, minunata, unica şi atât de prezenta capodopera orwelliană ilustrează perfect starea naţiunii noastre, condiţia noastră reală, adevărul nostru etern...

Ceea ce mi se pare cel mai grav, infinit mai dureros şi lipsit de soluţii este faptul că am ajuns să transferăm aceaste handicapuri personale, această incapacitate de asumare şi conştientizare unul asupra celuilalt, urându-ne profund unul pe altul, desfiinţându-ne reciproc în fiecare clipă, trăind un partizanat pentru nişte indivizi şi cauze care sunt departe de a ne reprezenta sau a ne cauza un minim bine.

Mă uit la oameni şi văd în ei o agesivitate înspăimântaoare, o lipsă completă, patologică de empatie şi toleranţă pentru cei de lângă ei şi mai ales pentru cei pe care setările mentale ale fiecăruia îi plasează în zona de pericol sau opoziţie cu crezurile politice şi adevărul personal asupra acestora şi nu numai.

Şi aici revenim la acel fanatism abominabil, înfiorător care a însângerat istoria şi a făcut din noi, din fiecare în parte şi din naţiuni întregi călăi şi torţionari.

Cum este posibil să urăşti un om, o fiinţă ca şi tine, care are emoţiile ei, dorinţele ei, viaţa ei interioară, universul ei mental şi afectiv, care nu ţi-a făcut absolut niciun rău personal doar pentru că nu achesează şi nu subscrie la fascinaţia ta pentru un individ, partid şi ideologie politice?!!!!!

Ce mutaţie mentală şi morală se produc în aceste făpturi care, deşi nu au nici cea mai mică idee despre ceea ce se află în spatele unei imagini, a unei sigle, a unui om şi a unei găşti de oameni, se poate identifica până la anulare şi poate fi dirijat de la distanţă să îşi reverse ura şi să desfiinţeze alte fiinţe pentru simplul fapt că este incapabil să mai discernă condiţia reală în care se află, în raport cu ceea ce a devenit idol sau obiect de fascinaţie personală?

Cum te poţi identifica cu un individ pe care il vezi perfect, deşi toate evidenţele umane şi logice arată că este exact opusul perfecţiunii, ba, chiar reprezintă un model de urâciune morală şi mentală, doar pe ideea că acel individ te-a convins că el este singurul perfect, frumos, deştept, capabil şi atoateştiutor, binevoitor cu tine şi viaţa ta şi care te va conduce spre culmile puterii şi bogăţiei, alături de el sau odată cu el?

Cât de sărac şi limitat mental poţi fi să creezi acest transfer de ”fericire si perfecţiune”, tu trăind în mod evident antiteza a ceea ce idolatrizezi- sărăcia, boala, suferinţa, mizeria, desfiinţarea?

Iar asta nu o zi, două, nouă...ci ani la rândul în care continui să te porţi ca o marionetă stupidă şi penibilă în mâinile scamatorilor care trag de aţele vieţii tale.

Mesmerizarea şi programarea mentală sunt cât se poate de reale şi evidente la nivel global, deci răspunsul este clar şi complet, însă, aşa cum ştiu cei care au mai studiat fenonemnul, nicio minte cu adevarat controlată de propria voinţă şi conştiinţă nu poate fi vrăjită si dirijată la infinit şi nu poate fi încărcată cu transferuri subliminale pe care conştiinţa să nu le recunoască, mai devreme sau mai târziu, şi să nu le elimine ca pe nişte ”corpi străini”.

Şi, atunci, ce să mai credem despre aceia care devin subiecţii perfecţi ai unor astfel de fenomene?

Să le permitem în continuare să ne determine prezentul, viitorul, viaţa şi identitatea doar pe considerentul că majoritatea este determinantă?

Să mai aşteptăm încă 20 de ani până se va mai găsi ”cineva” să se plictisească de lumea pe care a creat-o şi să se decidă să mai regizeze o altă ”revoluţie”, să ne mai ofere o altfel de ”libertate” şi un alt regim socio-politic care i se va părea mai interesant şi mai profitabil, lăsându-ne impresia că a reapărut o altă ocazie pentru noi să iesim din cuşti şi să devenim ”eroi şi martiri”?

Sau, poate că alt stăpân, stăpân al stăpânilor noştri, va acţiona cu un veto final care va reconfigura întreaga lume şi, odată cu ea, firesc, şi România, devenind astfel clar că, până la urmă, niciunul dintre români nu ar fi avut ce face în măsura în care, oricum, deciziile importante, vitale vin din altă parte şi, ca atare, vrem, nu vrem, ne supunem.

Iar atunci, transferul se mută pe un alt palier, unul cu mult mai înalt, grav şi insurmontabil, cu atât mai greu de dovedit si de abordat, cu cât depăşeşte atributele noastre de turmă locală fidelă şi intră în zona unui adevărat parc zoo mondial…