Îţi spun de la început, şi o să şi repet!, că te admir ca ziarist, ca om.
Dar o lectură recentă, trebuie să-ţi mărturisesc, aproape m-a făcut să-mi schimb părerea foarte bună despre tine.
Am citit rândurile tale cu privire la acel memoriu şi m-a buşit râsu’. Dacă le reciteşti şi tu, la rece, cred că şi pe tine te va buşi râsu’.
În primul rând, înţeleg că „mortu’”-i vinovat.
Greşeşti. Româneşte, evident! Of, că tare greu ne e să depăşim stilul ăsta unic de a gândi.
Păi, Dragoşe, cum să fie vinovat unul care avea contracte şi nu putea oricum să plece imediat, fiindcă îşi dăduse cuvântul în faţa unor oameni, aceştia neavând nicio vină pentru situaţia din postul respectiv?
Deci, hai să nu ne mai grăbim cu judecata!
Apoi, te mai întreb: dacă tu ai o problemă şi eu te înţeleg, aştept să îţi rezolvi problemele, dând dovadă de bunătate – poţi să-i spui şi prostie, dacă vrei! – merit să fiu certat? Luat la mişto? Pardon!
Deci, ca să fim înţeleşi, de vină e cel care nu a respectat ce a semnat! Da? Ăla, Dragoşe! Nu cei care au muncit, care au crezut în el, care i-au dat timp, din bunătate, poate prea multă bunătate! Nu ăia sunt de vină! Eventual, poţi să le reproşezi că au aşteptat prea mult. Dar, dacă bunătatea şi răbdarea merită reproşate, ce ar merita hoţii, corupţii?...
Apogeul râsului meu a fost atins când am ajuns la faza cu stricarea imaginii şi cu posibilitatea ălora de a da în judecată semnatarii, fiindcă au informat inclusiv parlamentarii despre ce se întâmplă la acel trust. Dragoşe, tu te „auzi”? Te (re)citeşti? Păi ziarul tău, unde strici multora imaginea nu ajunge peste tot? Nu poate fi accesat de toţi? Inclusiv de parlamentari... Păi şi nu ar putea şi ei să te dea în judecată că le strici imaginea? Ştiu, tu te-ai pus la adăpost cu pamfletul... Dacă ţie ţi se pare că a informa, a spune adevărul e echivalent cu „delictul” de a strica imaginea, e grav!
Ştiu că eşti ocupat, că munceşti mult. Te admir. Tu eşti un om plecat de jos, care a făcut ceva în viaţă. dar, te rog, fii mai atent! Nu te mai grăbi!
Te rog, fii corect! Mai gândeşte-te la ce ai scris. Acei ziarişti sunt colegii tăi... Parcă prea i-ai certat şi parcă nu prea meritau.
Ia-te de ăla care a greşit cu adevărat!
Aştept să văd ce îi faci lui, dacă pe „victime” le-ai urecheat aşa de tare.
Te îmbrăţişez negru pe alb!
