Vineri, 26 aprilie 2024 - 9:29:24
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Asigurări: Cât costă, care sunt avantajele şi câţi bani ar putea primi la majorat


28 august 2012

asigurari-copiiPiaţa poliţelor de asigurare pentru copii reprezintă în general între 10 şi 20% din portofoliile companiilor de profil.

Iată, în continuare, ofertele de planuri financiare pentru copii ale câtorva societăţi de asigurare.

La ING Asigurări de Viaţă, dacă un părinte în vârstă de 30 de ani încheie pentru copilul său de 3 ani un plan financiar din categoria produselor tradiţionale, plătind timp de 15 ani o primă lunară de asigurare de 150 de lei - respectiv 1.800 lei anual -, suma garantată pe care o va primi copilul la împlinirea vârstei de 18 ani este de 5.541 lei pe an, timp de 5 ani, însemnând în total 27.705 lei.

„La fiecare rentă anuală se poate adăuga o altă suma sub formă de participare la profit. Într-un scenariu de performanţă medie de aproximativ 6%, rentele anuale ar depăşi 6.500 lei", a explicat pentru gândul Carmen Soare, director de marketing în cadrul ING Asigurări de Viaţă, companie care oferă două tipuri de planuri financiare pentru copii: Academică - produs tradiţional - şi GenT pentru Copil, care este un produs de tip unit linked (cu acumulare).

În cazul în care părintele decedează, ING Asigurări poate prelua plata primelor, astfel încât copilul să beneficieze integral de indemnizaţia de asigurare la sfârşitul perioadei de plată a primelor. Costul anual al componentei de protecţie este, în acest exemplu, de 41 lei, cost inclus în cei 1.800 lei plătiţi anual.
Dacă părintele doreşte un contract cu un anumit grad de risc şi încheie un plan financiar GenT pentru copil, pentru o primă lunară de 148,6 lei - 1783 de lei anual - timp de 15 ani, copilul va primi la majorat suma de 43.878 de lei - fie într-o transă unică, fie în cinci rente de câte 8.776 de lei. Dacă părintele decedează, copilul primeşte suma asigurată de 15.000 lei, iar compania preia plata primelor.

Trebuie menţionat că suma de 43.878 lei nu este garantată că în cazul produselor tradiţionale, ci depinde de randamentul fondurilor alese de către client.

În caz de răscumpărare înainte de termen, penalităţile pot ajuge la 100%

Carmen Soare spune că în cazul în care părinţii parcurg o perioadă mai dificilă din punct de vedere financiar, ei pot opta pentru anumite schimbări ale contractului.

„Astfel, în cazul contractelor tradiţionale, părinţii pot alege să întrerupă pentru o perioadă determinată plata primelor sau să modifice frecvenţa de plată. În cazul poliţelor unit-linked, pot opta să îşi diminueze prima pentru investiţie şi suma asigurată, să modifice frecvenţa de plată sau pentru răscumpărare parţială din sumele constituite din primele suplimentare achitate", spune directorul de marketing al ING Asigurări de Viaţă.

Reprezentanţii ING recomanda ca, în situaţii de acest fel, clientul să discute cu consultantul sau pentru a găsi soluţiile cele mai potrivite. „Fiind vorba despre un contract pe termen lung, răscumpărarea unei asigurări de viaţa înainte de termen nu este în avantajul clientului, implicând penalităţi, care pot ajunge, în primii ani, până la 100%", au explicat reprezentanţii companiei de asigurări.

Avantajele poliţelor de asigurare pentru copii

Soare este de părere că un produs de asigurare de viaţă oferă o disciplină financiară mai mare faţă de o investiţie într-un depozit bancar - clientul este tentat mai puţin să îşi retragă banii, pentru că există penalizări, iar strategia de investiţii în cazul asigurărilor permite obţinerea de randamente mai mari decât dobânda bancară, fiind produse care se derulează pe perioade mai lungi de timp.

O altă diferenţa faţă de depozitul bancar este aceea că pe câştigul obţinut din componenta de economisire sau investiţie a asigurării de viaţă nu se percepe impozit.

Şi Eureko Asigurări are o ofertă pentru părinţii care doresc o asigurare pentru copii.

Presupunând o primă de asigurare de 2000 lei pe an, o durată a contractului de 15 ani, suma garantată la sfârşitul contractului este de 30.000 lei, a explicat pentru gândul Alexandru Leondari, director general adjunct Eureko Asigurări. Poliţa include şi o asigurare suplimentară - Scutire de la plata primelor din cauza invalidităţii contractantului - care presupune plata primelor de asigurare de către firmă de asigurare în cazul apariţiei evenimentului asigurat.

Alexandru Leondari a precizat că, la sfârşitul contractului, copilul poate primi suma asigurată prin contract, însă mai există două forme de plată pentru care se poate opta printr-o cerere depusă la sediul asiguratorului înainte de expirarea contractului. Astfel, este posibilă fie plată în rate de o anumită valoare, precizată în cererea depusă, rate plătibile până la epuizarea sumei asigurate, fie plată în rate a sumei asigurate, pe o perioadă de timp precizată în cerere.

"Restructurarea" poliţei de asigurare

Şi la poliţă pentru copii oferită de Eureko Asigurări în cazul în care familia nu mai poate plăti prima anuală fixată, că prima soluţie compania de asigurări îi propune contractantului micşorarea primei anuale până la sumă minimă acceptată de companie - în prezent este de 1000 lei pentru plată anuală - astfel încât să existe măcar o protecţie minimă.

Acest lucru se poate face prin mărirea duratei contractului, micşorarea sumelor asigurate sau ambele variante. Ulterior, dacă situaţia financiară va permite se pot face modificări în sens invers, adică micşorarea duratei contractului şi mărirea sumelor asigurate.

Când nu se poate continua sub această formă plată contractului, situaţia este diferită în funcţie de anul în care contractul nu mai poate fi achitat.

Dacă incapacitatea de plată apare în primii 3 ani contractuali, contractul este reziliat, cu posibilitatea de readucere în vigoare prin plata primelor restante şi o cerere depusă la sediul asiguratorului.

Dacă incapacitatea de plată apare după 3 ani achitaţi integral, contractul devine liber de plată a primelor. De asemenea există posibilitatea de retragere a valorii de răscumpărare, de readucere în vigoare în termen de 5 ani prin plata primelor restante sau rămâne „liberalizat". La sfârşitul contractului asiguratul va primi o valoare diminuată a sumei asigurate.

Dobânda tehnică garantată de 3%

Contractul aferent poliţei de asigurare din portofoliul Eureko Asigurări are o dobândă tehnică garantată de 3% - care este luată în calcul la stabilirea sumelor asigurate. Dacă randamentul investiţional este mai mare decât aceasta dobândă tehnică garantată, o parte din suma rezultată se constituie în beneficiul contractului care poate fi gestionat separat într-un cont de beneficii.

La Aviva Asigurări, planul financiar pentru copii "Bursa de studii" reprezintă un instrument de economisire pe termen mediu şi lung. Durata contractului este la alegerea clientului. Cu cât durata contractului este mai mare, cu atât efortul financiar al părintelui este mai mic.

Profitul, scutit de impozit

Comparativ cu alte produse de economisire, rezultatul din investiţii este scutit de impozit.

În ceea ce priveşte venitul mediu pe familie, la Aviva Asigurări nu există o limită minimă în funcţie de care părintele poate sau nu să încheie un plan financiar pentru copil.

La Generali Asigurări, prin planul de economisire denumit „Majorat", părintele său tutorele legal al unui copil în vârstă mai mică de 13 ani poate decide dacă suma asigurată va fi plătită integral atunci când copilul împlineşte 18 ani sau dacă vor fi plătite la orice vârstă cuprinsă între 18 şi 25 de ani.

Durata contractului este egală cu diferenţa dintre 18 ani şi vârsta copilului la începerea contractului. Pe toată această durată, sumele plătite periodic se capitalizează. În ceea ce priveşte vârsta părintelui său tutorelui pentru a încheia o asigurare "Majorat", aceasta trebuie să fie de cel mult 70 de ani.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro