Joi, 23 noiembrie 2017 - 3:41:39
EUR
EURO = 4.6551 RON
Moneda euro a crescut
USD
USD = 3.965 RON
Dolarul american a scazut
rss
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Legea privind votul prin corespondenţă, constituţională


18 noiembrie 2015

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis miercuri, 18 noiembrie, cu unanimitate, că este constituţională legea privind votul prin corespondenţă.

CCR a respins obiecţiile de neconstituţionalitate formulate faţă de Legea privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, dar şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie.

Proiectul votului prin corespondenţă a fost adoptat de Camera Deputaţilor la sfârşitul lunii octombrie. Actul normativ va fi aplicat doar la alegerile parlamentare, nu şi la cele prezidenţiale şi europarlamentare.

În 3 noiembrie, ALDE a anunţat că grupul parlamentar al formaţiunii de la Senat, alături de cel al UDMR, senatori de la UNPR şi PSD, precum şi un senator independent au depus la Curtea Constituţională o contestaţie la legea privind adoptarea votului prin corespondenţă de către Parlament.

„ALDE consideră că prin această modificare a legislaţiei electorale sunt încălcate principii prevăzute în Constituţia României. În primul rând, caracterul direct al votului. Textul Constituţiei atribuie în mod imperativ votului un caracter direct, ceea ce înseamnă, în intenţia constituantului, prezenţa efectivă a cetăţeanului în faţa urnelor în vederea exercitării dreptului la vot fără intermediul unui procedeu indirect sau al unei persoane interpuse”, susţineau reprezentanţii ALDE.

Potrivit autorilor sesizărilor, votul prin corespondenţă, aşa cum este prevăzut de către iniţiatori pentru cetăţenii români domiciliaţi în afara teritoriului naţional, instituie în drept şi în fapt un privilegiu pentru o categorie anume de cetăţeni, ceea ce este explicit interzis de art. 16 (1) din Constituţie, care prevede că „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.

ALDE a atras atenţia în repetate rânduri asupra faptului că formula votului prin corespondenţă este birocratică, greoaie şi în loc să înlesnească votul românilor din străinătate are efectul contrar. În plus, ridică mari probleme privind posibila fraudare. Acestea sunt argumente care se adaugă consideraţiilor de ordin constituţional ridicate prin această contestaţie„, mai susţineau reprezentanţii ALDE.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating
(202 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Consultatii medicale de calitate

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Ati fost victima unui accident de circulatie? Noi va ajutam sa obtineti banii cuveniti din asigurarea RCA

Din aceeaşi categorie:










loading...











































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


Clinica medicala Elit Medical din Ploiesti

Stomatologie Pediatrica - Clinica Stomatologica Copii

Cristi Cimpeanu foto

Scoala de Arte Frumoase Ploiesti



Horoscopul zilei

BERBEC TAUR
berbec Astazi ar fi bine sa nu semnati documente oficiale si sa nu luati decizii importante la locul de munca sau in afaceri. Cei din jur ar putea sa nu fie de acord cu toate ideile dumneavoastra. Nu va lasati demoralizat si nu renuntati la planurile de schimbare! Ar fi bine sa acordati mai multa atentie activitatilor casnice. In plan sentimental totul ar trebui sa mearga bine. Partenerul de viata va ajuta sa depasiti mai usor dificultatile cu care va confruntati. taur Inainte de amiaza este posibil sa aveti parte de cateva momente tensionate din cauza controverselor cu un coleg sau cu un partener de afaceri. Aveti sanse sa lamuriti totul destul de usor, daca va pastrati calmul. Ar fi bine sa petreceti seara in familie.
GEMENI RAC
gemeni Este posibil sa fiti dezamagit din cauza anularii unei calatorii in interes profesional. Se pare ca este vorba doar despre o amanare, asa ca nu este cazul sa va indispuneti. Este o zi buna pentru a va ocupa de rezolvarea problemelor financiare ale familiei. Relatiile cu partenerul de viata parcurg o perioada favorabila. rac Este posibil sa apara neintelegeri in relatia cu un coleg de munca ori cu un partener de afaceri. Daca discutati calm si dati dovada de diplomatie, puteti sa ajungeti la o solutie de compromis. Pentru a depasi momentele tensionate de azi este nevoie sa va inarmati cu rabdare. Este recomandat sa vitati discutiile in contradictoriu cu membrii familiei.
LEU FECIOARĂ
leu Partenerul de viata v-ar putea reprosa ca nu acordati suficienta atentie problemelor familiei. Puteti sa detensionati destul de usor atmosfera, dand dovada de tact si intelegere. In a doua parte a zilei este posibil sa constatati ca o afacere la care munciti de mult timp incepe sa dea rezultate. fecioara Este posibil ca persoana iubita sa va inteleaga gresit dorinta de a avea mai multa libertate de miscare. Pentru a evita o cearta, ar fi bine sa lamuriti neintelegerea fara sa va iesiti din fire. Chiar daca sunteti tentat sa petreceti seara impreuna cu prietenii, sfatul eastrolog.ro este sa dedicati familiei timpul liber de azi. Incercati sa pastrati echilibrul in relatiile cu cei dragi!
BALANŢĂ SCORPION
balanta Este o zi buna pentru a face planuri pe termen lung in activitatea profesionala sau in afaceri. Aveti sanse sa gasiti solutii bune pentru a va imbunatati situatia financiara. In a doua parte a zilei s-ar putea sa fiti tentat sa petreceti mai mult timp cu prietenii, ceea ce risca sa provoace discutii aprinse in familie. Astazi este important sa fiti mai atent cu partenerul de viata. scorpion Daca va temperati spiritul critic, astazi puteti avea reusite frumoase in plan profesional. Pentru a pastra armonia in relatiile cu prietenii si cu partenerul de viata, va trebui sa va pastrati calmul si sa fiti cat mai diplomat. Seara este posibil sa va viziteze o ruda mai in varsta care va ofera un cadou surprinzator dar foarte util.
SĂGETĂTOR CAPRICORN
sagetator Aveti tendinta de a fi cam impulsiv si riscati sa ii jigniti pe cei din jur. Va sfatuim sa va pastrati calmul, pentru ca riscati sa va alegeti cu probleme de sanatate. In a doua parte a zilei este posibil sa incasati o suma de bani dintr-o activitate extraprofesionala. Va recomandam sa va sfatuiti cu familia inainte de a decide cum veti cheltui acesti bani, altfel riscati sa se ajunga la cearta. S-ar putea sa fie necesare anumite investitii in locuinta capricorn Azi este posibil sa nu fiti in apele dumneavoastra si sa intampinati dificultati in relatiile cu cei din jur. Este recomandabil sa fiti cat mai prudent in afirmatiile pe care le faceti. Ar fi bine sa nu va implicati in mai multe activitati in acelasi timp, pentru ca exista riscul sa nu duceti niciuna la bun sfarsit. In a doua parte a zilei aveti sanse sa va regasiti buna dispozitie si sa va simtiti bine in mijlocul familiei.
VĂRSĂTOR PEŞTI
varsator In prima parte a zilei este posibil sa obtineti beneficii financiare cu prilejul unei calatorii. S-ar putea sa faceti cunostinta cu o persoana mai in varsta care va propune sa participati intr-o afacere. Eastrolog.ro va sfatuieste sa va bazati pe intuitie si sa nu va grabiti sa dati un raspuns. Cel mai bine ar fi sa va consultati cu partenerul de viata. pesti S-ar putea sa fiti nevoit sa amanati plecarea intr-o calatorie in interes profesional, din cauza unor neintelegeri cu colegii de munca sau cu partenerii de afaceri. Totul se poate lamuri destul de usor, cu conditia sa le explicati calm situatia. In plan sentimental se pare ca parcurgeti o perioada favorabila si relatiile cu partenerul de viata ar trebui sa decurga foarte bine
Sursa: www.eastrolog.ro



ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 23 noiembrie 2017
Autentificare
stiriactuale.ro