Ingrediente
700 grame muşchi de vacă
1 kilogram cartofi
1 linguriţă sare
piper
foi dafin
100 grame vin
150 grame sos de rosii
ulei pentru uns tava
Mod de preparare
Se spală muşchiul de vită, se sărează şi se piperează. Într-o tavă unsă cu ulei, se pune muşchiul de vită, vinul şi foile de dafin.
Tava se acoperă cu folie de aluminiu şi se introduce în cuptorul preîncălzit unde se menţine aproximativ 15 minute.
Între timp se curăţă cartofii, se sărează şi se piperează. Se amestecă cu sosul de roşii.
Se scoate de la cuptor muşchiul şi se aruncă foile de dafin.
Se adaugă amestecul de cartofi şi se mai introduce la cuptor pentru 15 minute cu folia de aluminiu. Se verifică dacă s-a pătruns carnea de vită şi cartofii şi se mai introduce la cuptor pentru 10 minute fără folia de aluminiu pentru a se rumeni.
Se serveşte carnea de vită cu cartofii şi cu ardei copţi.