Duminică, 28 aprilie 2024 - 9:05:16
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Prăjitură cu sirop de mentă


14 iulie 2012

prajituraIngrediente:

300 g făină,

3 ouă,

180 g iaurt natural / vanilie,

280 g zahăr,

130 ml sirop de mentă,

60 g fulgi cocos,

80 g ulei floarea soarelui,

1 plic zahăr vanilat,

1 plic praf de copt,

250 g ciocolată amară.

Mod de preparare:

Într-un vas se amestecă făina cu ouăle, zahărul, iaurtul, fulgii de nucă de cocos, siropul de mentă, uleiul de floarea soarelui, zahărul vanilat şi praful de copt. Trebuie să obţinem un aluat cu o consistenţă fluidă şi uniformă.

Se tapetează fundul tavii cu hârtie de copt pe care o udăm înainte şi o stoarcem bine. Se taie ciocolata, cu un cuţit, în bucăţi măricele. Apoi se aşează bucăţile de ciocolată în tavă şi se toarnă aluatul peste ea.

Prăjitura se coace în cuptorul preîncălzit la 180 de grade C pentru 25-30 minute.

Se lasă prăjitura să se răcească în tavă, după care se răstoarnă pe un platou dreptunghiular pentru a se îndepărta cu grijă hârtia de copt.

Se pudrează prăjitura cu zahăr vanilat, şi se taie în patrăţele sau romburi.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro