Arhiepiscopia Bucureştilor a hotărât construcţia unei biserici pe Platoul Bucegi, exact în perimetrul de energie pozitivă ce se crează între Piramida Magică formată de razele soarelui deasupra Sfinxului şi corespondentul ei din jurul Crucii Eroilor, locul în care se află şi Poarta ce se deschide spre o altă lume, descris în articolul "Viaţa de după Moarte".
Terenul dat in folosinţă gratuită Arhiepiscopiei de către Consiliul Local Busteni se întinde pe 3000 mp, iar de la Consiliului Ştiinţific al Parcului Natural Bucegi s-a obţinut avizul favorabil de construire a noului locaş de cult nr. 3/martie 2014, apoi s-a întocmit Planul Urbanistic Zonal (PUZ), care a fost înaintat spre aprobare Consiliului Judeţean Prahova. După aprobarea acestuia urmează realizarea proiectului de autorizare şi apoi documentaţia tehnică ce va duce la construirea bisericii.
Desigur, Biserica nu a dorit ridicarea unui locaş de cult într-o arie protejată de mediu, ci exact în perimetrul sfânt, unde turiştii se roagă şi aprind o lumânare. Peste 12000 de persoane au semnat o petiţie împotriva acestei construcţii, semnalând că muntele se va umple de maşini, distrugând frumuseţea şi liniştea Parcului Natural Bucegi.
Redacţia Stiri Actuale încă nu a documentat acest subiect, preluând informaţiile de pe site-ul http://muntii-bucegi.ro/Paranormal/biserica-piramida dar ne declarăm TOTAL ÎMPOTRIVA acestei dorinţe a papistaşilor şi vom demara o amplă investigaţie jurnalistică privind acest subiect.
Oripilant! Arhiepiscopia Bucureştilor vrea să puna mâna pe zonele sacre ale României!
29 decembrie 2014
Din aceeaşi categorie:
Prefectul Virgil Nanu, seful PSD Prahova, abuz în serviciu în cazul primarului de la Târgsoru Vechi!
Top articole
-
Falsitatea PSD Câmpina dusă la cote înalte de consilierul Andrei Duran!
-
Accident grav pe Şoseaua Vestului Ploieşti. O persoană încarcerată
-
Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure!
-
Iulian Dumitrescu, candidat oficial pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Ilie Serbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi economişti ai României, a murit
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
Microhidrocentrala din Câmpina, afacerea ilegală care dăinuie de 16 ani de zile. Numele grele din spatele ei
-
Burghelea- miliţianul care umileşte campioanele. VOLO, ia-ţi torţionarul de la CSM!
-
Educatoare de la grădiniţa 47 din Ploieşti ameninţă copiii cu bătaia
Anul - ediţia nr. 3458
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
Autentificare