Este mai mult decât evident că toată lumea a omis rolul Parlamentului în jocurile esenţiale ale puterii.
Există aici, în Parlament, şi asta s-a putut observa dincolo de aparenţă, în condiţiile în care majoritatea priveşte la PSD şi ce a mai rămas din dreapta, două nuclee ale căror mişcări şi trasee parlamentare, dacă ar fi mai atent urmărite, ar dezlega şi ceea ce se va întâmpla la modul real cu întreaga clasă politică.
Nu mulţi le sesizează mutările şi prea puţine sunt momentele de atenţie la adresa acestora. Vorbesc de PPDD şi UNPR, nuclee care generează putere politică sau, dimpotrivă, disoluţie politică.
De la alegerile locale încoace, putem vedea harta orientărilor şi reorientărilor de susţinere şi de atac la putere ale acestor doi pioni, care, plasaţi în zone de umbră, la momentele cheie, au fost cruciali.
De ce PSD-ul a ales acum să facă o alianţă cu PPDD-ul?
Argumentele logice sau mai puţin logice (pentru unii, sic!) ar fi următoarele:
Dacă UNPR a fost creaţia unui singur personaj, Traian Băsescu, PPDD este creaţia unei structuri politice, în speţă un PSD comatos din punct de vedere politic ce a avut nevoie de un balon de oxigen.
Dacă UNPR, creat de sus în jos, a avut şi are rolul de a determina jocurile din cadrul structurilor statului, PPDD, s-a născut din social, apărând de la bază spre vârf.
În 2012, el nu a furat nimic din electoratul tipic PSD-ului (aşa cum s-a spus).
A fost doar un scenariu de conturare într-un nou context a unei pături sociale, care avea nevoie de reconfirmări şi care a fost anatemizată în deceniul lui Traian Băsescu. Apoi, într-un Parlament cu o majoritate covârşitoare, PPDD s-a plasat iniţial diversionist în zona de opoziţie, creând împreună cu UNPR-ul cea mai mare bursă politică.
Dacă UNPR a manifestat o identitate agresivă prin însuşi liderul ales de Traian Băsescu, PSD a mizat pe una dintre cele mai volatile figuri publice din ultimii 25 de ani, care a ajutat la apariţia unui partid fantomă, grupat în jurul unui personaj telenovelistic, cu caracter de combinator, fără niciun scrupul în a se folosi de slăbiciunea socialului şi de tarele clasei şi mediului politic pentru a se plasa în zonele din care poate fi folosit drept..... cămătar, recuperator, samsar, intermediar şi orice alte atribute de acest gen.
Dan Diaconescu nu este şi nu va fi niciodată oficializat politic.
Dar acest aspect contează cel mai puţin, ba chiar îi foloseşte teribil, atât timp cât rolul său este cel de cameleon. O însuşire pe care PSD-ul, osificat şi îmbătrânit încă de la apariţie, nu a avut-o şi nu o va avea atât timp cât va mai exista.
Apoi, de ce ar avea nevoie PSD-ul să aducă în faţă o creaţie pe care a dorit-o până acum secretă, prezentând-o drept parte a puterii ce vine să umple un gol şi drept partener în lupta contra lui Băsescu, din moment ce alianţa sa cu PC-ul, UNPR-ul şi UDMR-ul se presupune că a fost creată şi funcţionează tocmai ca să asigure toate aceste părţi lipsă?
Pentru UNPR, este doar o chestiune de timp ca să iasă din actuala formulă politică a guvernării, implozând grupurile de interese din Parlament şi reconfigurând, ca o urmare firească, actualul Guvern.
Dan Diaconescu, spre deosebire de Gabriel Oprea, este dispus oricând să se lase absorbit şi să lucreze ca parazit din interiorul puterii. Ori, aici şi este problema PSD-ului, care, din acest punct de vedere, nu a găsit niciodată un aliat sigur într-un UNPR nedispus să cedeze nimic pentru alţii, fie ei numiţi şi aliaţi sau parteneri. Prin aducerea la guvernare a PPDD-ului, pentru moment, problemele de alianţă şi de susţinere a PSD-ului dispar aparent.
În realitate, ele se complică şi mai mult.
Iar frica...această frică care reiese la orice pas şi care este întreţinută obsesiv chiar nu este la adresa lui Traian Băsescu. Este mai mult decât evident că este o frică venită din interior în cadrul unui partid a cărei singură ideologie reală este cea a trădării. (Tristă soartă mai are şi PSD-ul ăsta măcinat de trădarea propriilor membri, de la Ion Iliescu şi până la marota politică supremă, Victor Ponta! Acum, nici în aliaţi nu se mai poate baza.)
Interesantă însă va fi dinamica disperării într-un Parlament anteprezidenţial ce urmează a fi epurat (sper că semnalele „părinţilor vestici” sunt mai mult decât limpezi) şi care va cunoaşte o reorientare drastică în cadrul căreia, drept premiu de loialitate, vor supravieţui rămăşiţele PPDD-ului aflat acum la putere şi în care UNPR-ul, odată cu noul său „tovarăş de luptă”, se va reîntoarce la ce ştie mai bine pentru a-şi atinge scopul: un candidat propriu la prezidenţiale, alături de acel candidat care deja a fost numit din partea zonei lui Traian Băsescu.
Atenţie la circuitul UNPR. În această toamnă, cercul se va închide.
